LIBERTATEA PRESEI ar trebui să fie absolută sau ar trebui limitată? Sondaj DCNews
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Numeroase personalități publice din România au reacționat după atacul terorist de la Charlie Hebdo. Politicieni, jurnaliști sau actori s-au angajat în dezbaterea privind libertatea presei, împărțindu-se în două tabere: reprezentanții primei consideră că libertatea presei ar trebuie să fie absolută, iar ceilalți sunt de părere că această libertate ar trebui să aibă anumite limite.

DCNews vă prezintă în acest sens câteva păreri ale personalităților publice din România și vă invită să răspundeți sondajului privind libertatea presei.

Jurnalistul român Cristian Tudor Popescu pentru gandul.info:  

"Eu nu aş apăra ca liberate de expresie ceea ce au publicat jurnaliştii francezi şi conduita editorială a publicaţiei

Jurnaliştii francezi au forţat nota într-un mod cu care eu ca jurnalist nu sunt de acord. Cred cu tărie în libertatea noastră de expresie. Cred că nimeni nu poate şi nu trebuie să ne interzică nimic cu excepţia legii, bineînţeles, a încălcării Constituţiei.  Nu cred că trebuie să vină cineva să ne impună nişte tabu-uri asupra unor subiecte, dar în acelaşi timp cred că trebuie să ne impunem noi nişte limite. Dacă nu ne impunem noi nişte limite, prin autoreglementare, care, din păcate, în România lipseşte cu desăvârşire, atunci libertatea noastră devine o libertate a haosului, o liberate a unei particule libere să se mişte brownian. Nu cred că dorim aşa ceva. Este nevoie de autolimitări, iar în acest caz, jurnaliştii francezi au forţat nota exclusiv pentru a-şi vinde revista, pentru a mări tirajul cu orice preţ.

Nu am văzut toate caricaturile, dar pe una dintre ele, care apare chiar pe copertă, scrie ‘Le Coran c’est de la merde’. După  care urmează o poantă cu nişte gloanţe care trec printr-un Coran. Astă nu mai e umor, nu mai e satiră. Ştim cu toţii ce înseamnă ‘merde’ în limba franceză. Asta e o jignire premeditată, o provocare în ultimă instanţă adresată islamiştilor. Eu nu aş apăra ca liberate de expresie ceea ce au publicat jurnaliştii francezi şi conduita editorială a publicaţiei. Dar cu siguranţă, cei care au înţeles să răspundă cu gloanţe unui act de presă, fie el tabloid, nefericit, de prost gust, jignitor, trebuie cu siguranţă urmăriţi şi aduşi în faţa justiţiei".

Citește și: LIBERTATEA presei sau simbolurile RELIGIOASE? Spune-ți părerea

Andrei Pleșu, la RFI:

"Prin urmare, este un gest absolut incalificabil, cu efecte negative în toate direcţiile şi cred că asemenea situaţii trebuie judecate puţin mai rece şi mai obiectiv decât o facem de obicei, fie exagerând pe linia unei corectitudini politice sterpe, care devine periculoasă în asemenea cazuri, pentru că nu ideologic trebuie să judecăm noi aici, ci tehnic.

(...) Ceea ce însă sunt sigur e că atunci când ştii că pe lume există asemenea fanatici, e lipsit de înţelepciune să îi provoci, jucându-te cu simbolurile lor, ca şi cum ai juca popice. Libertatea de expresie nu e libertatea să-ţi pui poalele-n cap şi să-ţi baţi joc de alţii. Există limite, care ţin şi de civilizaţie şi de cultură şi de bună cuviinţă şi de civilizaţie interioară, până la urmă. Aşa, putem să luăm peste picior orice, cu riscurile care, iată, apar. Eu nu spun că e normal să reacţionezi cu gloanţe la bezmeticeala unor oameni care se distrează pe socoteala unor tradiţii, dar nici nu-i normal să tratezi cu atâta frivolitate lucruri care adună în jurul lor respectul şi viaţa spirituală a unor întregi comunităţi".

Senatoarea PC, Cristiana Anghel, la B1 Tv: 

"Îmi pare rău. Regret asasinarea lor. Mais, je ne suis pas Charlie (n.r. - Eu nu sunt Charlie). Să ataci ceea ce are cel de lângă tine mai sfânt nu este dovadă nici de curaj, nici de demnitate. Să pui în pericol viața concetățenilor tăi (au murit francezi care nu aveau nicio legătură cu respectivele așa-zise caricaturi) nu este expresia nici a curajului, nici a demnității, nici a patriotismului. Ci a orgoliului nemăsurat și a unei crase inconștiențe".

Emil Hurezeanu, la Digi24: 

"Mă despart categoric de opiniile prietenului meu Cristian Tudor Popescu, care vede și-n excesele unei anumite prese kitsch sau tabloidale motive de retorsiune sau de reacție - explică și așa posibilitatea unor reacții excesive. Nu! Cine măsoară indicativul, indicele de kitsch și tabloidal? Cine este arbitrul?"

Citește și: Hurezeanu: Mă despart categoric de opiniile lui C.T. Popescu


Adelin Petrișor, pe blogul personal:

"S-a vorbit mult despre libertatea de expresie, despre unde începe și unde se oprește. Am văzut și eu câteva caricaturi și cred că multe dintre ele nu aveau nicio legătură cu satira, erau slabe și jignitoare. Oricum, asta nu justifică demența teroriștilor. În democrație, atunci când noi considerăm că ceva e de prost gust, schimbăm canalul, nu mai citim respectivul ziar, nu punem mâna pe arma. Atacul teroriștilor nu are nicio legătură cu sancționarea umorului îndoielnic. A fost doar un pretext pentru niște descreierați care ar fi omorât oricum".

Actorul Gelu Nițu, pentru DC News:

"Sunt foarte tulburat de ceea ce văd că se întâmplă în aceste zile în Franța, dar presa și arta ar trebui să fie libere. Dacă cineva își exprimă un punct de vedere, contra replica nu trebuie să fie glonțul. Se poate da o replică și altfel, nu cu glonț". 

Vezi și: Ecouri NEBĂNUITE ale atacului de la Paris în România. Dezvăluiri...


Val Vâlcu, în DCNews:

"Dacă presa își impune autocenzura, sau, mai grav, dacă guvernele intervin și reglementează umorul, solicitările criminalilor vor escalada. Fricoșii vor să pară înțelepți, se preocupă de sentimentele celorlalți. Atunci, de ce nu interzicem toate caricaturile? Poate îi tulbură emoțional pe grași, pe slabi, pe oamenii cu pistrui. Avocații vor dori să fie interzise bancurile cu avocați. Chelnerii, la fel. Blondele, ce să mai spun. Scenariul a fost, deja, anticipat, de Ray Bradbury, în 'Fahrenheit 451'. Scris în epoca senatorului McCharty, romanul imaginează o societate în care este interzis cititul și sunt arse cărțile. Românii care au prins 'epoca Ceaușescu' au trăit o astfel de distopie. Piesele de teatru, ziarele, spectacolele de amatori, cărțile, chiar și picturile erau aprobate, sau nu, de activiști de partid. 

Cine poate stabili dacă un desen este sau nu defăimător? Un comitet de autoreglementare? Cine va controla acel comitet? Cum pot fi descrise în lege toate nuanțele unei fraze, astfel încât să nu apară abuzuri? De ce nu s-ar extinde, apoi, aria de acoperire a interdicției?"

Vezi și: Ciocnirea civilizațiilor. Ion Rațiu sau Suzana Gâdea?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel