În urmă cu nouă luni, profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București, a suferit o pierdere imensă. Părintele său s-a stins din viață, însă sfaturile și educația primite de la acesta sunt cele care îi călăuzesc și acum acțiunile și învățăturile pe care le oferă celorlalți. Iar una dintre lecțiile primite de la tatăl său, după cum mărturisește pe blogul său cunoscutul  expert  în psihopedagogie,  este cea a libertății asumate.

Din ce în ce mai des văd două situații contradictorii:

• Părinții care consideră că ghidajul total este cel mai bun mod de a educa copiii. Se transmite totul cu o fermitate absolută, copilul trebuie să se încadreze într-un tipar strict, atmosfera în familie este rigidă;
• Părinții care oferă copilului libertatea de a face ceea ce acesta dorește (fără a-l lăsa să încerce și gustul amar al consecințelor). Ei cumpără copiilor cadouri înainte ca aceștia să le ceară, sunt îngăduitori fără limite;

 

[citeste si]

Sunt două situații extreme, dar au ceva în comun: copilul nu mai este lăsat să greșească și să știe că orice lucru produce consecințe. În primul caz părintele „face jocul” și copilul nu are dreptul să aibă alegeri, în cel de-al doilea părintele este un scut care preia toate șocurile pe care greșelile copilului le poate produce. În ambele situații avem de-a face cu copii care nu învață pe propria piele independența și simțul măsurii.

Zilele acestea au trecut 9 luni de când tatăl meu a trecut în neființă. Este, poate, încă un moment în care pot să prezint lecțiile trăite pe care știința pedagogică le-a pus – la rândul ei – în interiorul studiilor de specialitate.

Părinții mei ne-au oferit pe deplin conceptul de libertate asumată. Ne-au supravegheat încercările, dar ne-au lăsat să ne asumăm și succesul și eșecul deopotrivă. Un părinte trebuie să rămână în apropierea copilului pentru a preveni încercările periculoase, pentru a oferi suport afectiv, pentru a susține moralul, dar nu pentru a prelua responsabilitatea greșelior.

Citește și: De ce ajung copiii să fie neascultători. Explicațiile specialiștilor

Iată o primă perspectivă. Clara Pitman spunea în 2013 că parentingul are de multe ori la baza lui un mit: „Dacă nu îi vom forța pe copii să facă ceea ce este bine când sunt mici ei nu o să mai aibă ocazia să se îmbunătățească și să devină adulți responsabili” Crezând într-un astfel de mit unii părinți aleg să își forțeze copiii și să nu îi lase să iasă din „traseul” prestabilit.

Citește continuarea pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News