Data publicării:
Lia Olguţa Vasilescu, informaţii de ULTIMĂ ORĂ privind vârsta de pensionare
Vineri, 4 august, în şedinţa Executivului, ministrul Lia Olguţa Vasilescu a făcut o serie de precizări despre Ordonanţă de Urgenţă privind pensiile.
„Sunt mai multe puncte foarte importante, astăzi, pe ordinea de zi. Avem și creșterea indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap, plafonarea indemnizației pentru mame la suma de 8.500 de lei, cât este și în Uniunea Europeană (UE). Avem acest proiect foarte important şi foarte dezbătut în spaţiul public", a spus Lia Olguța Vasilescu.
„Actul normativ prevede că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăşi media soldelor sau salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei. Niciuna dintre pensiile speciale aflate în plată nu va fi micşorată ca urmare a adoptării prezentei Ordonanţe de Urgenţă. Nu suferă modificări baza de calcul şi nu intervin schimbări nici în ceea ce priveşte vârsta de pensionare.
Măsurile au fost adoptate în vederea eliminării inechităţilor dintre categoriile de pensionari, dar şi în contextul în care există pensii de serviciu care au crescut", a spus ministrul, în cadrul şedinţei.
„Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, MApN, (...) al Curţii de Conturi. Menţionăm că pensiile magistraţilor nu sunt incluse în categoriile enumerate, pe motiv că acestea au făcut obiectul a două sesizări la Curtea Constituţională”, a mai spus ministrul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News