Data publicării:
LGBT, semn curcubeu. Teologul Valentin Guia: Mă zbat de trei ani! Sunt date alese în laboratoarele lor
Teologul Valentin Guia a vorbit, pentru DC News, despre curcubeul folosit de comunitatea LGBT prin care se exprimă atunci când vine vorba despre orientările lor sexuale.
Teologul Valentin Guia s-a referit și la faptul că paradele gay sunt organizate întotdeauna în jurul unor sărbători importante pentru creștini, cum ar fi, de această dată, Rusaliile.
”Dorința diavolului este de a seculariza lumea și de a distruge toate valorile creștine lăsate de Dumnezeu pe acest pământ. Primul lucru cu care mă zbat, de cel puțin 3-4 ani, este că ei și-au luat ca semn distinctiv curcubeul. Curcubeul, în Vechiul Testament, este primul legământ făcut de Dumnezeu cu omul prin persoana lui Noe. Nu se poate ca niște persoane cu anumite înclinații sexuale, care sunt pedepsiți de către Dumnezeu și de către Sfânta Scriptură, să își ia ca semn distinctiv curcubeul, care este un semn creștin. În contextul paradei pe care ei o organizează azi la Cluj-Napoca este faptul că noi, creștinii, ne aflăm în perioada unei sărbători importante, Rusaliile. Este una dintre cele mai mari sărbători în care s-a întemeiat biserica prin coborârea Duhului Sfânt. Însă, ei aleg tot timpul niște date foarte bine alese în laboratoarele lor astfel încât să eclipseze și să strice sărbătorile creștine pentru că diavolul încearcă tot timpl să bulverseze viața creștinilor”, a spus Valentin Guia pentru DC News.
În Piața Unirii, comunitatea LGBTQ din Cluj va derula, sâmbătă, 15 iunie 2019, cel de-al treilea marș ”Cluj Pride”.
Stați pe DC News! Vom publica partea a doua a interviului în perioada următoare!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News