Leş, la aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Academiei Tehnice Militare: 40% din bugetul Apărării - investiţii în tehnologii
Aproape 40% din bugetul Apărării reprezintă investiţii în tehnică şi tehnologii noi, de ultimă generaţie, a declarat, joi, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, la ceremonia organizată cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Academiei Tehnice Militare ''Ferdinand I''.
"După o nepermis de lungă perioadă de subfinanţare, Apărarea naţională beneficiază, pentru al treilea an consecutiv, de alocarea a două procente din produsul intern brut, din care aproape 40 la sută reprezintă investiţii în tehnică şi tehnologii noi, de ultimă generaţie. Este cel mai mare procent alocat, în acest moment, de un stat NATO achiziţiilor de echipamente noi. Prin implementarea programelor esenţiale de înzestrare, aflate în diferite etape de dezvoltare, Armata României va beneficia de capabilităţi moderne, care îi vor permite să abordeze provocările din mediul regional de securitate de pe coordonate solide", a subliniat Leş.
El le-a dat asigurări studenţilor şi profesorilor Academiei Tehnice Militare că tot ceea ce depinde de minister va fi "realizat la timp şi în totalitate" în ceea ce priveşte planurile de modernizare şi dezvoltare a instituţiei - infrastructură de pregătire şi condiţii decente.
"Ancorând armata noastră în mileniul trei, vom întări, în acelaşi timp, şi industria naţională de apărare, care va contribui în mare măsură la acest efort de înzestrare, pentru că în fiecare dintre aceste programe urmărim să transferăm în ţară tehnologie de producţie şi capacităţi tehnologice care să asigure în procente cât mai mari mentenanţa echipamentelor care vor înzestra categoriile noastre de forţe", a spus Leş.
Acesta i-a felicitat pe studenţii, cadrele didactice şi militarii Academiei pentru contribuţia la modernizarea Armatei în ultimii 70 de ani şi le-a urat succes în viitor.
"Sărbătorim şapte decenii de la înfiinţarea Academiei Tehnice Militare, dar cred că mult mai important decât anii adunaţi ar fi să încercăm să evaluăm impactul pe care generaţiile de absolvenţi şi de profesori care au trecut prin această şcoală de prestigiu l-au avut asupra dezvoltării şcolilor de gândire tehnică şi tehnologică din România ultimilor şaptezeci de ani", a mai afirmat Leş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News