Data publicării:
Leonardo Badea (BNR), semnal de alarmă despre giganţii Google, Apple, Microsoft, Amazon şi Facebook: Sentiment de revoltă!
Leonardo Badea, viceguvernator al Băncii Naționale a României, a vorbit la cea de-a patra Conferință Europeană a Serviciilor Financiare (European Conference on Financial Services - ECFS 2020), organizată la Braşov, despre companiile gigant la nivel mondial şi despre modul în care trebuie tratată canitatea uriaşă de informaţii pe care o gestionează acestea.
În intervenţia sa, Leonardo Badea a vorbit despre marii giganţi ai planetei, companiile care au afaceri la nivel mondial, Google, Apple, Microsoft, Amazon şi Facebook, subliniind faptul că e nevoie de mare atenţie atunci când vine vorba despre modul în care sunt gestionate informaţiile pe care le deţin acestea.
"Aceste firme îşi sporesc amprenta asupra economiei şi au o cantitate uriaşă de informaţii pe care o gestionează şi o colectează. Cantitatea de informaţii pe care aceste firme o deţin este imensă. Gestionarea ei, în condiţii de securitate, devine o problemă. Iar apărarea intereselor consumatorilor devine şi asta o problemă. Sunt inclusiv instituţii care încearcă să le controleze şi conduita fiindcă inclusiv conduita unor astfel de companii trebuie să devină o problemă.
Există un sentiment de revoltă câteodată, al consumatorilor, faţă de conduita acestor giganţi: aţi văzut şi faţă de Facebook, faţă de anumite date care au fost publicate, anumite societăţi care folosesc o serie de date, iau o serie de decizii şi accesează, manipulează într-un anumit sens. Ce e în mintea unui om? S-a ajuns până acolo încât poţi să-ţi dai seama acest lucru din ceea ce el face în mediul virtual. Este o chestiune complicată şi din punct de vedere moral, uman, dar şi din punct de vedere juridic", a declarat Leonardo Badea în cadrul conferinţei.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News