Legile siguranţei naţionale. Claudiu Manda, precizări de ultimă oră
Claudiu Manda, propus din partea PSD pentru a face parte din Comisia parlamentară specială privind legile siguranţei naţionale, a declarat, miercuri, că principalul obiectiv al acestui for este adaptarea legislaţiei la provocările din anul 2018.
'Comisia nici nu s-a constituit până în acest moment, am văzut o serie de afirmaţii, de tot felul, în spaţiul public. Nu aceasta este intenţia comisiei. Cred că este foarte important să vedem care sunt dificultăţile cu care se confruntă în momentul de faţă serviciile de informaţii, în toată activitatea lor, legată de noile ameninţări. Totuşi vorbim de o lege din 1991 şi de ameninţări din 2018. Pot să vă spun că vom invita la comisie sau că vom discuta cu oricine este interesat să propună modificări de legislaţie. E clar că inclusiv structurilor de informaţii care sunt vizate le vom solicita un punct de vedere', a precizat el, întrebat dacă numirea şefilor de servicii urmează să fie preluată de la Preşedinţie şi să fie trecută în sarcina Parlamentului.
Vor fi analizate
În ce priveşte proiectele iniţiate de deputatul PSD Liviu Pleşoianu conform cărora directorii SRI şi SIE, adjuncţii acestora, directorul şi adjuncţii SPP, precum şi directorul şi adjuncţii STS ar urma să fie numiţi pentru un singur mandat care nu poate depăşi durata de patru ani, Manda a arătat că este prea devreme pentru a exprima un punct de vedere asupra acestora. 'Este prea devreme să vă răspund în acest moment şi să vă vorbesc în numele comisiei. Există câteva iniţiative legislative pe circuitul legislativ. Cred că toate acestea vor veni la comisie şi vor fi analizate, ca iniţiative de la care să pornim, ca discuţii', a spus el, într-o declaraţie acordată presei la Palatul Parlamentului.
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat miercuri, cu 208 voturi 'pentru' şi 92 'împotrivă', înfiinţarea Comisiei parlamentare speciale privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.
[citeste si]
Claudiu Manda, Adrian Ţuţuianu, Gabriel Vlase, Ovidiu Raeţchi, Claudiu Prisnel se numără printre membrii propuşi de partide pentru a face parte din Comisia parlamentară specială privind legile siguranţei naţionale, iar preşedintele acestui for va fi unul dintre parlamentarii PSD, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News