Data publicării:

Legile Justiției. Țapardel: Comisia Europeană, concluzii pripite

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul social-democrat, Claudia Ţapardel, susţine că, din nou, Comisia Europeană se grăbeşte să vină cu o reacţie, după modificările generate de Ordonanţa de Urgenţă privind legile justiţiei, fără să aibă toate informaţiile.

„Mă tem că, şi de această dată, Comisia Europeană îşi întemeiază reacţia pe baza unor dezinformări venite din partea opoziţiei politice din România şi a unor deputaţi precum Monica Macovei sau Cristian Preda. Din această cauză, este important să lămurim că toate aceste modificări la legile justiţiei, realizate prin Ordonanţă de Urgenţă, s-au făcut pe baza recomandărilor Comisiei de la Veneţia", a precizat Claudia Ţapardel într-un comunicat de presă primit la redacție.

Conform documentului, ”Adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a fost un act necesar, venit în momentul în care s-a încheiat o perioadă de dezbateri pe cele trei legi ale justiţiei. Pentru corelarea unora dintre prevederile celor trei legi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, pentru preluarea unora dintre solicitările scrise, explicite, ale Consiliului Superior al Magistraturii, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă. În mod cu totul surprinzător, Comisia Europeană, prin intermediul unei poziţii asumate de purtătorul de cuvânt al instituţiei, a anunţat că „urmăreşte cu preocupare ultimele evoluţii şi că analizează cu atenţie schimbările".

Cum s-a ajuns la decizia de a adopta respectiva Ordonanţa de Urgenţă

Conform documentului citat ”Comisia ne anunţă că va trage „concluziile corespunzătoare dacă amendamentele la legile justiţiei, codurile penale şi legile privind conflictele de interese şi corupţia nu ţin cont de aceste preocupări". „Ceea ce susţine Comisia Europeană este incorect, mai ales că tocmai această instituţie europeană a recomandat Guvernului României să facă modificările la legile justiţiei ţinând cont de avizul Comisiei de la Veneţia", susține europarlamentarul social-democrat, Claudia Ţapardel.

Merită amintit felul în care s-a ajuns la decizia de a adopta respectiva Ordonanţa de Urgenţă, iar lucrurile sunt extrem de simple şi corecte. S-a pornit de la avizul preliminar al Comisiei de la Veneţia. Ulterior, Comisia Europeană, atunci când ne evaluează, se raportează la evaluarea Comisiei de la Veneţia. În final, Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), la rândul său, se raportează la Comisia de la Veneţia.

Din păcate, Comisia Europeană foloseşte DUBLUL STANDARD atunci când vine vorba despre România, în condiţiile în care modificările făcute legilor justiţiei de la noi se regăsesc şi în legislaţia altor state membre UE, iar în aceste situaţii nimeni nu a avut nimic de obiectat", a mai precizat Claudia Ţapardel.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel