LEGILE JUSTIȚIEI. Raluca Turcan: PSD - ALDE a îngropat o solicitare firească a PNL
Raluca Turcan a declarat, marţi, că majoritatea PSD - ALDE "a îngropat" o solicitare firească a PNL privind suspendarea dezbaterilor pe Legile Justiţiei până se primeşte un punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia.
"Am constatat astăzi că majoritatea PSD - ALDE, pur şi simplu, a îngropat o solicitare firească a PNL ca tot ceea ce înseamnă dezbatere pe Legile Justiţiei să fie suspendată şi să aşteptăm un punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia, aşa cum reiese din recomandarea Comisiei Europene, din declaraţiile prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, exprimate inclusiv după întâlnirea cu preşedintele Camerei Deputaţilor, dar, în primul rând, o solicitare venită din partea corpului magistraţilor. Nu este doar PNL cel care consideră că trebuie să obţinem un punct de vedre din partea unui organism de verificare a respectării şi funcţionării independenţei Justiţiei, ci inclusiv corpul profesioniştilor din Justiţie solicită lucrul acesta", a spus Turcan, la Palatul Parlamentului.
”Este revoltător”
Ea a adăugat că atât preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cât şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, folosesc în ultima vreme tot mai des cuvântul defăimare.
"Aduc în atenţie faptul că în Comisia specială pentru modificarea Legilor Justiţiei urmează modificări la Codul penal. Codul penal poate să fie completat de către această majoritate împotriva Justiţiei, aşa cum deja ne sugerează domnii Tăriceanu şi Dragnea, inclusiv cu sancţionarea defăimării. Deci, practic, tot acest proces de control şi de subordonare a Justiţiei ajunge să fie vizibil inclusiv prin discursurile publice pe care domnii Dragnea şi Tăriceanu le au în ultimele zile. Este revoltător că vom ajunge să trăim într-o Românie a comunismului, în care, dacă era un grup de trei persoane pe stradă, te băgau în dubă, dacă spuneai un banc erai dus la audieri la serviciile de securitate comandate politic. Pentru că, până la urmă, asta vor să facă.
”Au pus gând rău”
Au pus gând rău, prin comisia specială de anchetă, SPP şi vizează SRI, cu alte cuvinte, vor să controleze Justiţia, să îşi pună politic persoane pe care să le influenţeze şi prin care să controleze tot ce se întâmplă în ţara asta şi, după aceea, să-şi numească şi în fruntea serviciilor secrete oamenii. Şi, uite aşa, România, care era deja pe un drum al democraţiei, ajunge să se întoarcă la comunism", a susţinut Turcan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News