Legile justiției. Liviu Dragnea: Sper ca Tudorel Toader să nu dea înapoi
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, şi-a exprimat vineri speranţa ca ministrul Justiţiei "să nu dea înapoi" în ceea ce priveşte măsurile anunţate în pachetul de legi pe Justiţie.
"Trebuie ieşit dintr-o confuzie generată de năpustirea pe ministrul Justiţiei doar pentru nişte principii enunţate. Şi vreau să nu uităm un lucru - Parlamentul va decide. Orice lege se aprobă în Parlament. Deci nu ştiu cine taie, cine vrea să pună, dar în final Parlamentul va decide după o dezbatere foarte serioasă şi legea nu poate deveni lege decât dacă va fi promulgată de preşedintele României. (...) Sistemul de justiţie nu trebuie să se învârtă în jurul lui Klaus Iohannis, nici a lui Kovesi, nici a lui Lazăr. Sunt nişte principii enunţate, vor nişte texte ale unor proiecte de lege şi vor fi dezbătute foarte serios. Şi dacă în final majoritatea parlamentară va decide în vreun fel, aia vom susţine, dar după argumente foarte serioase", a declarat Dragnea într-o conferinţă de presă susţinută la Neptun la finalul Comitetului Executiv Naţional.
El a subliniat că niciodată nu va fi de acord "să dăm înainte sau înapoi după dorinţele unuia sau altuia care este vremelnic într-o funcţie, speriat că pierde nişte pârghii'.
"Pe de altă parte, nici nu ştiu cât e de bine ca nişte instituţii care sunt implicate masiv în acest domeniu să-şi dea cu părerea sau să se opună. Până la urmă legislaţia în România o face Parlamentul sau Guvernul. Şi sper ca Tudorel Toader să nu dea înapoi, nici nu are de ce să dea înapoi, bănuiesc că a avut nişte argumente serioase când a făcut acele propuneri", a adăugat Liviu Dragnea.
Întrebat dacă a văzut aceste propuneri, premierul Mihai Tudose a negat. "Nu. Înţeleg că au fost ridicate pe site-ul instituţiei. Va trebui să le trimită la avizare, la CSM, deci la dezbaterea publică a început, când se va termina şi procesul de avizare va lua sfârşit şi dezbaterea publică vom analiza în guvern şi domnia sa probabil că va sintetiza şi va veni în guvern cu un proiect", a spus şeful executivului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News