Legi justiție. George Maior, mesaj
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat, marți, referitor la modificările la legile justiției, că întotdeauna sunt discuții când este vorba de teme sensibile, important fiind ca orice schimbare să ducă la eficientizarea sistemului și la un grad de independență clar asigurat pentru magistrați.

"Întotdeauna sunt discuții, poate unele cu caracter subiectiv, în momentul în care se dezbate o temă atât de sensibilă cum este cea a justiției. Important e ca orice schimbare să ducă la eficientizarea sistemului, la un grad de independență clar asigurat pentru magistrații din sistemul judecătoresc și acest lucru va fi înțeles peste tot. Comunicarea este importantă cu partenerii noștri. Este o chestiune care ține de propria noastră suveranitate, dar care ține și de interesul nostru, inclusiv din punct de vedere al domeniului economic pe care l-a amintit foarte bine domnul Dragnea", a precizat George Maior la Digi24.

El a spus că este necesară o comunicare onestă cu partenerii iar aceștia vor înțelege dacă e necesară o schimbare într-un anumit domeniu.

"Cred că este în interesul nostru să fim clari când producem o dezbatere, să fim bine pregătiți în a duce acea dezbatere, să nu fim confuzi din punct de vedere al intențiilor politice care stau în spatele acestei dezbateri și să comunicăm onest cu partenerii, pentru că vor înțelege dacă este necesară o schimbare într-un anumit domeniu. Și este necesară. Până la urmă, spre exemplu, în domeniul acesta al justiției, trebuie puse în concordanță cu anumite decizii ale Curții Constituționale multe elemente din Codurile Penale, de Procedură. Nimeni nu are ce să reproșeze unui stat suveran că își pune și de drept în concordanță legislația cu decizii ale CCR, de exemplu", a susținut Maior, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel