„Eu cred că nu are niciun motiv să o retrimită în Parlament. De altfel, noi pe zi ce trece demontăm toate aceste minciuni, inclusiv că s-au crescut salariile doar la demnitari și culmea este că la demnitari scad și la toți ceilalți bugetari au crescut salariile. (...) Nu cred că are niciun motiv să retrimită Parlamentului legea înapoi. Chiar dacă o retrimite ea se va vota la fel. Singurul lucru care se poate întâmpla, dar pe care bănuiesc că nu îl vrea președintele României, este acela că nu se va mai aplica de la 1 iulie și noi credem că cei din administrația publică locală așteaptă deja această lege ca să intre pe noua grilă de salarizare, iar în ceea ce privește motivele de neconstituționalitate a legii cu exactitate ele nu există", a precizat ministrul Muncii, potrivit Agerpres, la Parlament.
Lia Olguța Vasilescu a fost întrebată cu privire la anunțul CSM care îi solicită șefului statului să retrimită legea salarizării în Parlament.
„Din punctul meu de vedere, doar membrii Parlamentului au acest drept (de a solicita retrimiterea în Parlament a unei legi — n.r.), Avocatul Poporului și ÎCCJ. CSM este normal să aibă această poziție având în vedere că în CSM sunt reprezentați procurorii în proporție de 50%. (...) Și judecătorul de judecătorie față de judecătorul de tribunal sau față de judecătorul de curte de apel au grade de salarizare diferite și sunt tot magistrați", a mai spus ministrul Muncii.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor