În mai, Senatul a aprobat, în calitate de for decizional, actul normativ, care îşi propune, conform expunerii de motive, 'reformarea DIICOT pe trei componente distincte: management, întărirea şi eficientizarea funcţiei de conducere, organizarea internă şi funcţionarea Direcţiei, raportat la noile necesităţi de investigare şi analiză a fenomenului infracţional reprezentat de criminalitatea organizată şi urmărirea penală, întărirea eficacităţii acesteia prin întărirea capacităţii de efectuare a investigaţiilor financiare şi prin completarea personalului Direcţiei cu lucrători de poliţie judiciară'.
Senatorii au hotărât că prin regulament intern se poate stabili cine să conducă departamentele sau compartimentele din cadrul DIICOT. Tot luni, şeful statului a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 112/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2016 privind reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligaţii de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei, şi pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum şi pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur