"Legea a fost foarte prost făcută. Au fost dublate anumite reglementări, precum cea care dă dreptul poliţistului să pătrundă într-o locuinţă fără autorizare judecătorească, atunci când este pusă în pericol viaţa cuiva sau când este vorba de terorism ori când este vorba de o epidemie, ceea ce exista din 1991", a explicat Coarnă.
El a adăugat că toate aceste lucruri i-au creat posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis de a atac legea la Curtea Constituţională, deşi unele prevederi ale sale erau benefice. "Spre exemplu, obstrucţionarea poliţistului de ordine publică. În momentul în care pătrunde într-un conflict creat spontan în stradă sau în trafic, se trezeşte un al treilea care obstrucţionează poliţistul. Şi mai avem problema legitimării, cum este sancţionat refuzul legitimării", a spus liderul sindical.
Ce reclamă Klaus Iohannis în sesizarea trimisă CCR
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis luni Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.
Legea supusă controlului de constituţionalitate are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice în scopul adoptării unor măsuri care să conducă la creşterea capacităţii de intervenţie în acest domeniu, prin instituirea instrumentelor legale necesare exercitării atribuţiilor de serviciu sau îndeplinirii misiunilor, dar şi a celor necesare asigurării unei protecţii juridice şi fizice a personalului angajat. Klaus Iohannis precizează, în sesizarea de neconstituţionalitate, că legea a fost adoptată fără solicitarea avizului CSAT.
Vezi şi: Carmen Dan, la Antena 3, după scandalul cu Iohannis: Fac o mărturisire
Augustin Lazăr, la DNA. Mesaj pentru procurori
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"