Legea presei a lui Ceaușescu, reactivată în noul Cod Penal
Articolul 276 din noul Cod Penal “Presiuni asupra justiției”, care îi pedepsește cu închisoarea pe cei care fac declarații despre magistrați, amintește de Legea presei adoptată de regimul Ceausescu, scrie Lumea Justiției.
Iată ce prevedea Legea 3/1974: “Se interzice publicarea și difuzarea prin presă a materialelor care furnizând informații despre procese aflate în curs de soluționare, anticipează asupra hotărârilor ce urmează a fi luate de către organele judiciare”
În noul Cod Penal, asumat de către Guvernul Boc și care urmează să intre în vigoare la 1 februarie 2014, la articolul 276 intitulat “Presiuni asupra justiției”, se arată că: “Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declarații publice nereale referitoare la săvârșirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influența sau intimida, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.
Potrivit acestui articol, cine va mai îndrăzni să facă vreun comentariu, dezvăluire sau va emite judecăți de valoare, indiferent că este jurnalist, avocat, inculpat, politician, poate fi tras la răspundere penală și pedepsit cu închisoare.
Articolul 276 din noul Cod Penal seamănă foarte mult cu o prevedere din Legea presei din 3 martie 1974, care interzicea oricărei persoane să facă afirmații cu privire la procese aflate în curs de soluționare.
Iată ce prevedea articolul 69 din Legea nr. 3 din 28 martie 1974:“Libertatea presei nu poate fi folosită în scopuri potrivnice orânduirii socialiste, ordinii de drept statornicite prin Constituție și celelalte legi, drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, moralei socialiste.
În apărarea intereselor societății și persoanelor împotriva folosirii abuzive a dreptului de exprimare prin presă se interzice publicarea și difuzarea prin presă a materialelor care:
a) sunt potrivnice Constituției Republicii Socialiste România;b) conțin atacuri împotriva orânduirii socialiste, principiilor politicii interne și externe a Partidului Comunist Român și a Republicii Socialiste România;
c) defăimează conducerea partidului și statului; d) comunică informații, date sau documente secrete, definite astfel de lege;e) cuprind informații și comentarii false sau alarmiste care amenință sau tulbură liniștea publică ori prezintă un pericol pentru securitatea statului;
f) îndeamnă la nerespectarea legilor statului ori la săvârșirea unor fapte ce constituie infracțiuni;
g) propagă concepții fasciste, obscurantiste, antiumanitare; fac propagandă șovină, îndeamnă la ura de rasă sau națională, la violență, ori lezeaza sentimentele naționale;
h) aduc atingere bunelor moravuri sau constituie o incitare la încălcarea normelor de etică și conviețuire socială;
i) furnizind informații despre procese aflate în curs de soluționare, anticipează asupra hotărârilor ce urmează a fi luate de către organele judiciare;
j) cuprind date sau fapte neadevărate, de natură a vătăma interesele legitime și a știrbi demnitatea, onoarea sau reputația unei persoane, prestigiul sau social sau profesional, ori prin care se proferează insulte, calomnii sau se aduc amenințări la adresa unei persoane”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News