Legea picnicului a trecut de Comisie, în Senat
Senatorii din Comisia pentru administraţie publică au aprobat, marţi, propunerea legislativă iniţiată de Sulfina Barbu, prin care este reglementată activitatea de picnic, desfăşurată pe domeniul public sau privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.
Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative, se doreşte prevenirea, reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de "practicarea inadecvată a activităţilor de picnic".
Această activitate este definită, potrivit proiectului amintit, drept "orice activitate de recreere desfăşurată pe domeniul public sau privat al statului, de una sau mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente, precum şi, după caz, aprinderea sau nu a focului", conform Agerpres.
Potrivit Sulfinei Barbu, se impune amenajarea unor zone speciale, care vor aparţine domeniului public sau privat al statului şi care vor fi dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi în care aprinderea focului este permisă.
De asemenea, vor fi indicate zone în parcuri sau păduri aflate în intravilanul oraşelor unde se putea face picnic dar va fi interzisă aprinderea focului. Nerespectarea acestor prevederi va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amenzi între 100 lei şi 50.000 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News