Data actualizării:
Data publicării:

Legea Pensiilor care revoltă Franța. Negocieri EȘUATE!

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Legea pensiilor nu este un subiect discutat doar în România, ci și în Franța, acolo unde oamenii sunt extrem de revoltați din cauza negocierilor eșuate.

Reuniunea care a avut loc joi între guvern şi partenerii sociali nu a permis să se ajungă la un compromis în ceea ce priveşte reforma pensiilor, contestată de peste două săptămâni, şi grevele şi manifestaţiile vor continua, a anunţat liderul sindicatului CGT, aflat în fruntea mişcării de protest, relatează AFP.

La rândul său, premierul Edouard Philippe a apreciat că discuţiile au permis progrese şi a anunţat că îi va reuni din nou pe partenerii sociali în primele zile ale lunii ianuarie.

Mişcarea intersindicală mobilizată

"Nimic concret (...) Premierul nu a înţeles strada", a spus Philippe Martinez, liderul sindicatului CGT, la finalul reuniunii.

"Mişcarea intersindicală mobilizată pentru a cere retragerea reformei pensiilor a cerut o nouă zi de manifestaţii şi greve pe 9 ianuarie", a anunţat el.

Preşedintele francez Emmanuel Macron nu va renunţa la proiectul de reformă a sistemului de pensii, dar este dispus să-l amelioreze, au declarat miercuri surse din anturajul liderului de la Elysee, înaintea unei noi runde de discuţii cu partenerii sociali, notează AFP şi Reuters, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel