"Legea pensiilor în forma adoptată de majoritatea PSD - ALDE reprezintă o adevărată "bombă cu ceas" pentru pensionari care trebuie oprită de către Curtea Constituţională, pentru că afectează numeroase drepturi fundamentale ale mai multor categorii de pensionari şi introduce inechităţi majore în sistemul public de pensii. (...) În urma analizei privind respectarea drepturilor fundamentale prevăzute de Constituţie, deputaţii Partidului Naţional Liberal şi ai USR au solicitat Curţii Constituţionale completarea sesizării iniţiale cu noi motive de neconstituţionalitate a Legii pensiilor", se arată într-un comunicat al liberalilor.
În sursa citată se arată că angajaţii care lucrează în condiţii speciale de muncă sunt supuşi unor noi discriminări inacceptabile, prin precizarea limitativă într-una dintre anexele Legii pensiilor a unei liste cu 75 de unităţi vizate. "Printr-o astfel de prevedere limitativă se încalcă drepturile altor salariaţi care lucrează în condiţii speciale de muncă similare, dar care nu sunt angajaţi în cadrul unităţilor enumerate în această lege", se precizează în comunicat.
Ce se menţionează în sesizare
De asemenea, se menţionează că în ceea ce priveşte procedura de contestare a deciziei de pensionare se instituie un termen de contestare după 3 ani de la intrarea în vigoare a Legii pentru cauzele nesoluţionate în prezent şi se modifică tratamentul juridic al contestaţiei în sensul asimilării acesteia unei petiţii care să fie judecată de o instanţă de contencios administrativ şi nu de către instanţele judecătoreşti competente în materia litigiilor de asigurări sociale.
"În aceste condiţii, potrivit noilor prevederi din Legea pensiilor, cei care în acest moment au făcut contestaţii împotriva deciziilor de pensionare vor putea ataca în justiţie soluţiile date de Comisia Centrală de Contestaţii abia după 3 ani de la intrarea în vigoare a acestei legi. Această prevedere a legii este un abuz şi o încălcare grosolană a accesului la justiţie pentru pensionarii care sunt nedreptăţiţi de o decizie de pensionare. Instituirea unei perioade de 3 ani după care un pensionar se poate îndrepta în instanţă împotriva unei decizii de pensionare şi asimilarea acestei acţiuni juridice unei petiţii care să fie judecată de o instanţă de contencios administrativ fără celeritatea impusă de judecarea unor litigii privind drepturile de asigurări sociale va prelungi în mod inacceptabil şi nepermis un astfel de proces. O astfel de prevedere poate duce la situaţii nefericite şi dramatice în care titularului dreptului de pensie să nu i facă dreptate în timpul vieţii sale", se arată în sursa citată.
Îngheţarea pensiilor în 2019
În plus, se precizează că cea mai mare nedreptate adusă pensionarilor de noua Lege a pensiilor este îngheţarea pensiilor în 2019, deoarece indexarea punctului de pensie cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea reală a salariului mediu brut se amână de la 1 ianuarie la 1 septembrie în acest an.
"Potrivit formulei în vigoare de indexare anuală pensiilor, pensionarii ar fi trebuit să beneficieze de o creştere a pensiilor de 9% de la începutul anului, în schimb guvernarea PSD - ALDE promite o majorare de 15% doar pentru ultimele 4 luni ale anului. Asta înseamnă că PSD şi ALDE taie pensia medie a românilor de cca. 1.100 de lei/lună cu aproape 100 de lei pe lună în 2019. În plus, faţă această nedreptate majoră făcută pensionarilor actuali de către majoritatea PSD - ALDE în 2019, noua Lege a pensiilor aduce noi inechităţi pentru salariaţii şi pensionarii din România încălcând grav Constituţia", se mai precizează în comunicat.
Pe 27 decembrie 2018, deputaţii PNL şi USR au înaintat Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind sistemul public de pensii, fiind criticată, printre altele, condiţionarea dreptului la pensie al angajatului şi discriminarea nejustificată între persoanele cu dizabilităţi.
Vezi şi: DNA: Călin Nistor a dispus control la Serviciul teritorial Oradea
PROTEST 10 ianuarie. Tudor Chirilă: E incredibil!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024