Legea offshore. Vosganian: Să nu ascundem acest lucru
Liderul grupul parlamentar al ALDE de la Camera Deputaţilor, Varujan Vosganian, a declarat miercuri că, în privinţa Legii offshore, statul român trebuie să câştige cel puţin atât cât câştigă investitorii.
"Investitorii ne-au comunicat că încă nu au luat o decizie privind continuarea investiţiei, aşteaptă răspunsul nostru legislativ. (...) Noi le-am prezentat următoarea viziune - resursele aparţin statului român, tehnologia şi expertiza aparţin investitorilor, mi se pare corect să oferim o posibilitate de recuperare a investiţiilor, lucru pe care deja l-am realizat, iar în ceea ce priveşte câştigurile ele trebuie să fie comparabile, în sensul că statul român trebuie să câştige din această acţiune cel puţin atât cât câştigă investitorii.
Aceasta este o formulă pe care noi vom încerca să o consfinţim prin lege, vom avea şi contribuţia pe care ministerele ne-o vor da la dezbatere, să avem şi propriile calcule. Eu îmi manifest speranţa că legea va fi acceptată de investitori", a spus Vosganian, la Palatul Parlamentului, după o întâlnire a reprezentanţilor tuturor grupurilor parlamentare cu concesionarii din zona offshore a zăcămintelor de petrol şi gaze.
Varujan Vosganian a menţionat că investitorii au ridicat obiecţii cu privire la existenţa impozitului pe venitul suplimentar.
"Ei nu sunt de acord cu introducerea impozitului pe venitul suplimentar, socotind că este o contribuţie care sugerează instabilitate legislativă. Să nu ascundem acest lucru. Pentru dânşii este o expresie a instabilităţii fiscale, noi spunem că este o corespondenţă legislativă a unei realităţi, pentru că în clipa în care am liberalizat preţul la gaze am desfiinţat şi sistemul limitării preţului la gaz, ceea ce aduce profituri suplimentare însemnate industriei gaziere, este un impozit pe care îl plătesc şi Romgaz şi OMW şi nouă ni se pare corect", a menţionat deputatul ALDE.
"Soluţia de compromis, după opinia mea, este aceea în care noi dacă ne angajăm că legea odată votată nu se va schimba pe perioada în care dânşii vor funcţiona, care poate fi până la 2028. Cred că asta se va întâmpla, pentru că România nici în trecut nu şi-a încălcat înţelegerile. Vom discuta care este plafonul de deductibilitate pe care îl permite, deci am fost de acord că un regim de amortizare pe întreaga perioadă ar putea să fie prea lung şi să discutăm un termen rezonabil în care investiţiile iniţiale să fie recuperate", a afirmat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News