Data actualizării: 25.07.2018 11:11
Data publicării: 25.07.2018 09:04

Legea offshore. Cum a negociat Ceaușescu în 1973: Orice alt procent, trădare de țară

Autor: Irina Constantin | Categorie: Economie

Nicolae Ceaușescu a inițiat, în vara anului 1973, negocierile cu 16 companii petroliere străine pentru exploatarea resurselor energetice românești din Marea Neagră.

Firmele implicate în tratative cu România erau: Gulf Oil Corporation, Marathon International Oil Company, South East Asia Oil Gas Co and Associates, Shell International Petroleum Company Ltd, Texas Pacific Oil Company, American Oil Company (AMOCO) – Standard Oil Company (Indiana), Esso Exploration Inc, Cities Service International, Zapata Corporation, Whitestone International (toate fiind companii americane), Koyo International (Japonia), British Petroleum (Marea Britanie), Saga Petroleum A.S. (Norvegia), Societe Nationale des Petroles D'Aquitaine (Franţa), Canadian Industrial Gas and Oil (Canada) şi DEMINEX (Republica Federală Germania), după cum notează Petre Opriș în contributors.ro.

Iată, în continuare, ce scrie sursa citată:

”În documentul întocmit în anul 1973 de ministrul Bujor Almăşan s-a precizat că tratativele cu cele 16 firme au avut loc în iulie-noiembrie 1973 şi, în cursul lor, reprezentanţii României au prezentat „informări cu totul generale privind geologia părţii de răsărit a ţării noastre, precum şi a platformei continentale româneşti a Mării Negre. Totodată, au fost arătate volumele de lucrări de cercetare geologică executate şi principiile de bază avute în vedere de partea română pentru cooperarea cu firme străine la explorarea şi, în caz de succes, la exploatarea zăcămintelor de petrol din zona românească a Mării Negre"[vi]. În acelaşi document s-au menţionat toate condiţiile României, discutate cu firmele străine, pentru explorarea şi exploatarea resurselor energetice româneşti din Marea Neagră, astfel:

„- partenerul străin preia în întregime riscul explorărilor, sumele cheltuite putând fi recuperate numai dacă se descoperă zăcăminte de petrol, economic exploatabile;

- lucrările seismice şi de altă natură executate de partea română vor fi plătite de partenerul străin, la semnarea contractului, pe bază de preţuri mondiale;

- la efectuarea lucrărilor de explorare şi exploatare, partea română va avea prioritate pentru prestări de servicii şi livrări de utilaje şi materiale, în condiţii de egalitate cu alţi furnizori, cu plata imediată în valută liberă;

- în cazul descoperirii unor zăcăminte de ţiţei exploatabile economic, partenerul străin va finanţa toate investiţiile necesare punerii lor în producţie;

- sumele investite de partenerul străin vor fi considerate credite acordate părţii române, recuperarea lor făcându-se într-o perioadă ce se va conveni (în jur de 10 ani), dintr-o cotă din producţia de ţiţei, valorificată la preţul pieţii;

- restul producţiei de ţiţei va fi împărţit între partea română (în contul taxelor şi impozitelor) şi partenerul străin (în contul compensării riscurilor de explorare şi ca dobândă la capitalul investit);

- partea română va avea prioritate la cumpărarea, la preţul pieţii, a ţiţeiului cuvenit partenerului, dacă acesta îl oferă spre vânzare;

- partea română va fi proprietara exclusivă a rezervelor descoperite, a ţiţeiului produs şi a tuturor bunurilor fixe (sonde, inclusiv echipament, platforme şi instalaţii de producţie, conducte, rezervoare etc.);

- partenerul străin va participa, în cadrul unei societăţi mixte, la construirea şi exploatarea unei rafinării în Dobrogea, care va prelucra ţiţeiul produs în cadrul cooperării şi din alte surse"[vii].

Trei dintre firmele cu care reprezentanţii români au purtat discuţii în anul 1973 (Gulf Oil Corporation, DEMINEX, Saga Petroleum A.S.) au propus cote de împărţire a producţiei din Marea Neagră „similare celor practicate în Indonezia, în contractele încheiate până în 1970"[viii], adică „40-50% pentru recuperarea investiţiilor şi a cheltuielilor de extracţie, 10-20% (pe timp de 10-20 ani) pentru compensarea riscului şi a dobânzilor la credite (subl.n.)"[ix].

Deoarece specialiştii români au desfăşurat până la sfârşitul anului 1973 lucrări de prospecţiuni seismice, în scopul descoperirii unor condiţii structurale favorabile acumulărilor de petrol, Bujor Almăşan a propus lui Nicolae Ceauşescu să fie verificată existenţa condiţiilor respective prin „executarea, într-o primă fază, a cinci sonde de cercetare geologică, cu adâncime medie de circa 4000 metri"[x]. Costurile lucrărilor efectuate până în acel moment, precum şi cele necesare pentru sondele de cercetare erau estimate la aproximativ 25 milioane de dolari (la valoarea de atunci a monedei americane).

Totodată, ministrul Minelor, Petrolului şi Geologiei a precizat în nota menţionată, astfel:

„În cazul unor rezultate favorabile, lucrările de cercetare vor trebui extinse, concomitent cu punerea în producţie a zăcămintelor descoperite, ale căror rezerve recuperabile, pe baza gradului actual de cunoaştere, pot fi evaluate la 20-50 milioane tone. În aceste condiţii, pentru punerea lor în exploatare (foraj sonde, instalaţii [de] producţie şi transport etc.) ar fi necesare investiţii de ordinul a 100-200 milioane dolari.

Primele lucrări de foraj ar putea începe, cu forţe proprii, în anul 1976, când M.I.C.M.G. va termina construcţia platformei de foraj marin.

În cazul unor rezultate pozitive, primele platforme de foraj pentru exploatare, construite în ţară, ar putea intra în funcţiune numai după 1980, iar exploatarea propriu-zisă a petrolului nu ar începe înainte de 1983.

Având în vedere lipsa noastră de experienţă în acest domeniu, pentru asimilarea în ţară a platformei de foraj de exploatare şi a tuturor instalaţiilor şi echipamentelor de producţie şi transport, ar fi necesară achiziţionarea de licenţe şi importuri de completare, care implică un efort important în valută liberă.

În cazul unei cooperări cu o firmă străină cu experienţă, riscul cercetărilor geologice şi întregul efort financiar sunt preluate de aceasta, iar dezvoltarea cercetării şi punerea în producţie a unor eventuale zăcăminte se vor putea reduce la aproximativ jumătate din timp.

Aspectele care apar mai puţin favorabile, în cadrul unei astfel de cooperări, sunt acordarea unei cote din producţia de ţiţei pentru compensarea riscului, rambursarea creditelor în ţiţei şi reducerea valorii prestaţiilor părţii române, ţinând seama că platforma noastră de foraj nu va putea intra în funcţiune decât în anul 1976, iar platforma de foraj exploatare, după 1980.”

În scopul punerii în valoare a potenţialului petrolier al platformei continentale româneşti a Mării Negre într-un termen scurt şi fără eforturi financiare, în special valută liberă, propunem continuarea tratativelor cu cele cinci firme selecţionate în vederea obţinerii unor clauze contractuale cât mai avantajoase, în funcţie de actuala conjunctură a pieţii ţiţeiului, în special cu privire la reducerea cotelor din producţia de ţiţei, care urmează a fi preluate de partener în contul recuperării investiţiilor, a riscului şi a dobânzilor la credite (subl.n.)"[xi].

La şedinţa din 26 decembrie 1973 a Comisiei de partid şi de stat pentru dezvoltarea cooperării economice a R.S. România cu alte ţări, Nicolae Ceauşescu a aprobat propunerile lui Bujor Almăşan şi Vasile Păţan privind continuarea tratativelor cu companiile petroliere Gulf Oil Corporation, Cities Service International, Saga Petroleum A.S., Societe Nationale des Petroles D'Aquitaine şi DEMINEX. Cu acel prilej, liderul P.C.R. a susţinut ideea ca statul român să coopereze cu firmele străine, dar să nu se cedeze acestora mai mult de 50% din petrolul extras de pe platforma continentală românească a Mării Negre.

„Să nu depăşim 50% din petrol – a declarat Nicolae Ceauşescu. Tot ceea ce este mai mult de 50% din petrol, să nu fim de acord. Pe această cale să mergem. Între timp, să trimitem ceva oameni să lucreze pe diferite platforme [...] Să trimitem şi ingineri să lucreze acolo. Să luăm măsuri să pregătim oameni, să se reglementeze repede ce am discutat data trecută; să se urmărească toate aceste acţiuni, să nu fie lăsate aşa (subl.n.)"[xii].

Previziunile menţionate în documentele din 1973 s-au adeverit în anii următori. La 9 noiembrie 1975 a fost lansată la apă, la Galaţi, prima platformă românească de foraj marin, denumită „Gloria". După un an a început activitatea de foraj cu instalaţia respectivă, la o distanţă de 72 de mile marine în largul Mării Negre, la o adâncime a apei de 90 de metri (16 septembrie 1976). Ulterior, tot la şantierul naval de la Galaţi, au fost realizate instalaţiile „Orizont", „Prometeu", „Fortuna", „Atlas", „Jupiter" şi „Saturn", iar la 7 mai 1987 a avut loc prima extracţie oficială de petrol dintr-un zăcământ existent pe platforma continentală românească a Mării Negre, acesta fiind exploatat de societatea „Petromar" din Constanţa.”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News