Legea Novak și măsura 5+6 a FRF: Schimbarea paradigmei în sportul românesc - ”vor avea mentalitatea că li se cuvine tot. Viaţa înseamnă luptă, nu să primeşti de-a gata"
Sportul românesc dezbate, în ultimii ani, din ce în ce mai frecvent problema străinilor în campionatele naţionale, indiferent de sport. Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a propus o lege care să limiteze numărul de sportivi străini dintr-o echipă la 60%, ceilalţi fiind obligatoriu români. La nivelul Ligii 1 de fotbal, spre exemplu, din sezonul următor echipele ar trebui să aibă 5 jucători români pe teren încă de la startul meciului, iar peste încă un an acest număr ar trebui să crească la şase.
Mihai Silvăşan, antrenorul naţionalei de baschet masculin a României, dar şi al echipei U BT Cluj Napoca, atrage, însă, atenţia că astfel de măsuri nu fac decât să dea sportivilor români sentimentul că "li se cuvine" să joace, eliminând spiritul competiţiei.
"Nu aceasta este soluţia. Nu trebuie să începem cu decizii care ţin de nivelul echipelor de seniori. La nivel de echipe de seniori, antrenorii trebuie să aibă jucători foarte bine pregătiţi, ceea ce nu se întâmplă absolut deloc. Trebuie să avem cât mai mulţi antrenori care să înţeleagă ce înseamnă să pregăteşti un sportiv pentru înalta performanţă. Oricum, acum suntem singura ţară din Europa, cred, care avem regulă cu doi jucători români permanent pe teren. Am jucat cu Gran Canaria, care vine din cea mai puternică ligă din Europa, din Spania, dintr-o ţară care a fost de foarte multe ori campioană mondială, europeană, finalistă olimpică. Avea, din 15 sau 16 jucători în lot, doar 4 spanioli. Restul străini. Acolo primează calitatea şi performanţa.
Benefic pentru noi ar fi să educăm copiii care vin de la juniori la seniori că viaţa înseamnă luptă, că succesul vine când te lupţi pentru ceva, nu că trebuie să primeşti totul de-a gata. Când vom reuşi să facem asta şi când vom creşte jucători cu această mentalitate, cu siguranţă şi rezultatele la nivel de naţionale de seniori vor fi mai bune", a declarat Mihai Silvăşan pentru DC Sport.
"Le dăm mentalitatea că li se cuvine tot"
"Eu am doi copii. Cu siguranţă nu am mentalitatea în care să le dau totul de-a gata. Treaba mea ca părinte este să... CONTINUAREA PE dcsport.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News