Data publicării:

Legea maidanezilor se reia, luni, în Parlament

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp
maidanezi
maidanezi

Parlamentarii vor relua luni discuţiile legate de proiectul de lege care prevede adoptarea câinilor fără stăpân în termen de 30 de zile sau, în caz contrar, eutanasierea lor, întoarsă de Curtea Constituţională care are rezerve în privinţa aceastei soluţii.

"Legea e în Parlament, se reia luni. Îl rog pe domnul Dragnea să participe la discuţii, să avem o soluţie rapidă şi eficientă", a spus premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de Guvern de miercuri.

 Prim-ministru admite că "e o problemă gravă care nu mai poate fi pur şi simplu uitată", dar respinge sugestiile venite din partea preşedintelui Traian Băsescu care i-a cerut aseară să intervină prin ordonanţă de urgenţă pentru a clarifica statutul maidanezilor.

 "În urmă cu 14 ani un primar general ne spunea că rezolvă problema câinilor pentru stăpân. N-a făcut nimic. S-a trezit aseară să ne dea lecţii. De 14 ani avem populism pe tragedia oamenilor şi sunt mai mulţi câini decât când ne-a promis domnul Băsescu că nu o să mai fie câini", a reclamat Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel