Data publicării:

Legea inflaţiei din SUA, care afectează Europa, va fi modificată la cererea lui Macron

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Facebook Casa Albă
Facebook Casa Albă

Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat modificarea legii inflaţiei, după întâlnirea pe care a avut-o cu Emmanuel Macron, preşedintele Franţei. 

Preşedintele american, Joe Biden, s-a angajat joi să modifice Legea privind reducerea inflaţiei astfel încât să nu afecteze întreprinderile din sectorul verde din Europa, răspunzând astfel apelurilor omologului său francez Emmanuel Macron, informează EFE.

În conferinţa de presă de după întâlnirea pe care au avut-o la Washington, cei doi lideri au anunţat că au ajuns la un acord asupra unor modificări tehnice ale legislaţiei, dar nu au precizat care sunt acestea.

Biden a recunoscut existenţa unor "defecte tehnice" în Legea privind reducerea inflaţiei şi le-a atribuit amplorii legislaţiei, adoptată în august anul trecut, care prevede cea mai mare investiţie în tehnologii verzi din istoria SUA pentru a reduce emisiile cu 40% până în 2030.

Legea privind reducerea inflaţiei va oferi, de asemenea, stimulente fiscale, începând cu 2023, companiilor care utilizează componente fabricate în America de Nord pentru produse care sprijină tranziţia către energia verde, cum ar fi vehiculele electrice.

Mai multe ţări din Uniunea Europeană (UE), inclusiv Franţa, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de această parte a legii, deoarece subvenţiile ar putea avea un efect negativ asupra industriei europene a energiei verzi şi auto.

În conferinţa de presă, Macron a insistat asupra necesităţii de a "resincroniza" agendele, astfel încât aceste stimulente să nu dăuneze Franţei şi Europei.

Vom lucra împreună la aceste elemente tehnice pentru a ne asigura că nu există un efect de domino asupra proiectelor în curs de desfăşurare în Europa. Vrem să reuşim împreună, nu unii împotriva celorlalţi", a declarat preşedintele francez.

Una dintre posibilele soluţii pe care Franţa şi SUA le-ar putea propune este introducerea de scutiri pentru companiile europene, pe care Macron o propusese deja, dar pe care nu a repetat-o public la conferinţa de presă.

Problema stimulentelor fiscale s-a aflat în centrul mai multor reuniuni ale UE, iar Franţa a discutat deja cu Germania şi Ţările de Jos despre posibilitatea ca SUA să stabilească scutiri pentru anumite produse europene, scrie Agerpres. 

Macron deplânge măsurile economice 'super agresive' ale lui Biden

Preşedintele Emmanuel Macron a deplâns, miercuri, la Washington, măsurile economice 'super agresive' ale omologului Joe Biden pentru a stimula industria americană, în prima zi a unei vizite de stat care se vrea o celebrare a prieteniei dintre Franţa şi Statele Unite, transmite AFP. 

Subvenţiile masive decise de preşedintele american în legea cu caracter economic şi social 'Inflation Reduction Act' (IRA) sunt 'super agresive pentru companiile noastre', a denunţat preşedintele francez în cadrul unei întâlniri cu congresmenii americani.

'Puneţi-vă în locul meu', le-a spus preşedintele Macron aleşilor la un prânz privind schimbările climatice, după care a adăugat: 'Poate că vă veţi rezolva problema, dar o vei înrăutăţi pe a mea' cu acest program de investiţii faraonice care, în opinia sa, ar putea 'elimina multe locuri de muncă' în Europa în absenţa unei mai bune coordonări transatlantice.

'Nimeni nu m-a contactat când era în discuţie IRA', a continuat el, cerând să fie 'respectat ca un bun prieten'. Franţa percepe cu îngrijorare patriotismul economic dezinhibat de care dă dovadă preşedintele american, pentru care cuvântul de ordine este 'Made in USA'.

Preşedintele Joe Biden are în vedere în special stimularea sectorului maşinilor electrice într-o optică ce vizează relansarea ocupării forţei de muncă în industrie, tranziţia energetică, precum şi concurenţa tehnologică cu China.

Preşedintele francez a indicat că nu 'crede nici măcar o secundă' într-o schimbare din partea americană în privinţa acestei legi apreciată drept crucială de Casa Albă, dar a pledat pentru o mai bună sincronizare între Statele Unite şi Europa. Washingtonul consideră însă că această lege de reducere a inflaţiei va fi un proiect de natură să stimuleze inclusiv economia europeană.

Vizita de stat a preşedintelui Emmanuel Macron, primul lider străin căruia preşedintele Joe Biden îi rezervă această onoare diplomatică, a început cu o întâlnire la sediul NASA cu vicepreşedinta Kamala Harris, care a salutat o cooperare 'bazată pe principii democratice şi valori comune' şi Franţa drept un 'aliat vital pentru Statele Unite' .

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel