"Chiar la începutul acestei sesiuni parlamentare am dezbătut şi am aprobat şi vom iniţia, probabil săptămâna viitoare, o modificare a legii CCR, prin care urmărim două obiective. Primul, să acordăm posibilitatea controlului de constituţionalitate înainte de intrarea în vigoare nu numai a legilor, ci şi a Ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului.
La ora actuală, singura entitate care poate declanşa controlul de constituţionalitate în cazul unor ordonanţe de urgenţă este Avocatul Poporului. Cât timp instituia va fi condusă de Victor Ciorbea, care este avocatul oricărui lider PSD sau oricărui premier PSD, în niciun caz avocat al poporului, nu se va putea declanşa controlul de constituţionalitate. Şi atunci am identificat câteva breşe în textul constituţional, pentru a putea permite exercitarea controlului constituţional", a precizat Orban, la Realitatea Tv.
El a mai spus că trebuie limitate deciziile Curţii Constituţionale, pentru că aceasta nu poate să dea "ordine" preşedintelui şi Parlamentului.
"În al doilea rând, trebuie să stabilim limitele CCR, pentru că (...) Curtea nu poate să dea ordine Parlamentului, Curtea Constituţională nu poate să dea ordine preşedintelui, pentru că nu are în spate legitimitatea care este conferită în orice stat democratic de votul popular. Nu poţi, trebuie să limitezi deciziile Curţii Constituţionale. De altfel, nu am mai întâlnit un asemenea caz prin care să i se dea ordin preşedintelui ce să facă", a adăugat liderul PNL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie