În forma adoptată de Parlament legea prevede modificarea articolului 5, alineatul (2) al Legii 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în felul următor: „(2) Lucrările care se declară de interes național și traversează localități, drumuri județene, orășenești și comunale și asigură legăturile cu municipii, orașe și comune, fiind necesare pentru realizarea de obiective de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii locale, lucrările privind producția și distribuția de energie electrică și termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, reprezintă lucrări de interes public major".
Pe 26 iulie, șeful statului a trimis Legea spre reexaminare Parlamentului, acesta argumentând că sintagmele folosite sunt neclare, iar expresia „de interes public major" poate fi justificată doar dacă interesele locale în realizarea lucrărilor ar fi mai ample și ar excede nivelul local.
Sintagma „pentru realizarea de obiective de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii locale" este neclară și, aparent, incompatibilă cu utilitatea publică declarată pentru lucrări de interes național.
„Totuși, includerea acestei categorii de lucrări în sfera lucrărilor de „interes public major" ar putea fi justificată prin prisma unei însumări mai ample de interese locale ce ar putea excede planului local, însă acest aspect ar trebui să fie clarificat în cuprinsul normei", arată președintele Iohannis în cererea de reexaminare.
Referitor la includerea în sfera „lucrărilor de interes public major" a lucrărilor „privind producția și distribuția de energie electrică și termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice", șeful statului consideră că norma este lipsită de predictibilitate și ar putea genera dificultăți în aplicare.
Ce mai zicea Iohannis
„Din modul de redactare a normei, această categorie de lucrări nu este circumstanțiată vreunui tip de interes (local/național) ceea ce permite, în aplicare, interpretarea potrivit căreia ar putea fi considerate lucrări de interes public major orice lucrări privind producția și distribuția de energie electrică și termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă. Din această perspectivă, apreciem că se impune stabilirea, prin lege, a unor criterii clare care să permită încadrarea acestor tipuri de lucrări în sfera „lucrărilor de interes public major", conchide Klaus Iohannis.
Raportul de respingere dat marți de Comisia juridică urmează să ajungă la vot în plenul Senatului. For decizional pe proiectul de lege este Camera Deputaților, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă