Legea asistenţei sociale a fost votată de Camera Deputaţilor
Legea asistenţei sociale a fost adoptată, marți, de Camera Deputaților cu 168 de voturi “pentru” şi cinci împotrivă.
Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a solicitat vot prin apel nominal pentru această lege, însă propunerea i-a fost respinsă de plen. În urma acestei decizii, Nicolăescu a anunţat că fiecare parlamentar al USL îi va urmări pe cei de la Putere cum votează acest proiect de act normativ. Chiar şi sub “monitorizarea” celor din Opoziţie, parlamentarii care sprijină Guvernul au adoptat legea asistenţei sociale.
Una dintre prevederile din lege care a nemulţumit USL stipulează că autorităţile locale vor prelua programele de asistenţă socială. Astfel spus, prin noua lege fondurile alocate asistenţei sociale nu vor mai veni de la Guvern, ci vor intra în responsabilitatea consiliilor judeţene şi locale. Opoziţia a suţinut că prin acest transfer autorităţile locale nu vor avea forţa financiară pentru a susţine asistenţa socială.
Camera Deputaţilor este for decizional, legea urmează să mergă spre promulgare la Preşedinţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News