Data publicării:

Lege recurs compensatoriu. Sute de deținuți, eliberați în câteva ore

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

În urma intrării în vigoare a Legii recursului compensatoriu, până joi la miezul nopţii, au ieşit din penitenciar 529 de deţinuţi, iar 3.349 au dobândit vocaţie pentru liberare condiţionată. 

"În cursul zilei de ieri, (...) în baza acestei legi, adăugarea acelor şase zile (...) considerate ca fiind executate, au ieşit din penitenciar 529 de deţinuţi. Este mult şi pentru orice aşteptare a mea. Nu credeam că impactul este, va fi atât de mare, dar, sigur, este efectul legii", a declarat Tudorel Toader.

El a precizat că informaţia i-a fost transmisă de directorul ANP, Marian Dobrică. 

Tudorel Toader a adăugat că, tot în cursul zilei de joi, 3.349 de deţinuţi au dobândit vocaţie pentru liberare condiţionată. 

"Tot prin adăugarea celor şase zile, în cursul zilei de ieri, au dobândit vocaţie la liberarea condiţionată 3.349 de deţinuţi. Deci, li s-a împlinit fracţia prin ce au executat efectiv şi prin ce se consideră efectiv executat de lege prin adăugarea celor şase zile la fiecare 30 de zile executate. Nici la aceşti 3.349 nu intră cei care oricum ar fi dobândit vocaţie la liberarea condiţionată, ceea ce înseamnă că, pe termen foarte scurt, probabil, comisiile vor fi destul de solicitate, pentru că nu-mi închipui ca vreun deţinut să dobândească această vocaţie şi să nu-şi exercite acest drept, să nu încerce această aşteptare, speranţă legitimă pe care o are", a declarat ministrul Justiţiei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel