Lege RADARE ASCUNSE. Senatul a adoptat proiectul care nu va mai permite polițiștilor să pândească șoferii
Senatul a adoptat proiectul de lege care prevede ca radarele rutiere să fie instalate doar pe mașinile care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale Poliției.
Proiectul de lege a fost votat cu 92 de voturi "pentru" și doar unul împotrivă.
"Azi Senatul a adoptat proiectul de lege inițiat de deputații PNL Ioan Balan și Florin Roman și susținut de foarte mulți colegi liberali. Proiectul prevede ca radarele să fie amplasate doar în mașini inscripționate cu însemnele Poliției. Scopul nu ar trebui să fie sancțiunea, ci prevenția. De aceea, nu radarele ascunse sunt soluția. La mulțumesc colegilor senatori pentru votul de azi! Sper că și la Camera Deputaților, proiectul să aibă un parcus favorabil," a fost reacția Alinei Gorghiu.
Proiectul merge la Camera Deputaților care este for decizional.
Expunerea de motive
"Pentru că, atât prin cadrul normativ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), cât şi prin atitudinea şi comportamentul lucrătorilor poliţiei rutiere nu se acordă niciun fel de atenţie prevenţiei apariţiei evenimentelor rutiere nedorite şi din dorinţa de a acorda lucrătorului de poliţie demnitatea şi respectulş cuvenit ca reprezentant al legii, propunem următoarele modificări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice - constatarea contravenţiilor şi aplicare sancţiunilor să se facă direct de către poliţistul rutier, respectiv poliţistul de frontieră, care sunt obligaţi să poarte uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive", se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News