Lege împotriva folosirii ilegale a dronelor, după incidentele de pe aeroporturile britnanice
Guvernul britanic își dorește o nouă lege împotriva folosirii ilegale a dronelor.
Guvernul britanic are în vedere înăsprirea legii pentru a combate utilizarea ilegală a dronelor după incidentele de pe aeroporturile londoneze Gatwick şi Heathrow, care au fost nevoite să-şi suspende zborurile după ce în apropierea pistelor au fost semnalate drone, a anunţat David Lidington, şeful de cabinet al premierului britanic Theresa May, relatează miercuri Reuters.
'În mod clar, guvernul analizează legea pentru a vedea dacă există modalităţi prin care ar putea fi înăsprită', a declarat Lidington într-un interviu pentru postul ITV. 'În opinia mea, cred că aeroporturile ar trebui chiar ele să facă mai mult şi să crească investiţiile în tehnologie pentru a detecta şi apoi împiedica dronele să zboare' în apropierea lor, a mai spus el.
Citește și: Brexit, referendum. A apărut o nouă strategie
Zboruri suspendate
Aeroportul londonez Heathrow, primul din Europa în ceea ce priveşte numărul mare de pasageri, a anunţat marţi că a suspendat zborurile după ce a fost semnalată o dronă, la trei săptămâni după o puternică perturbare a traficului aerian la Gatwick din acelaşi motiv.
Gatwick, al doilea cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie, situat în sudul Londrei, a fost forţat să anuleze sau să deturneze o mie de zboruri între 19 şi 21 decembrie, afectând 140.000 de călători.
Citește și: Drone, elefanți și pădurari - căutare masivă lângă un oraș din India
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News