Data publicării:

Lege carantinare. Tăriceanu: RECUNOSC, am încercat!

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp

Călin Popescu Tăriceanu transmite un mesaj referitor la proiectul de lege privind carantina/izolarea.

"Recunosc, am încercat să găsesc motive să votez legea carantinei trimisă de Guvern la Parlament! Am sperat că modificările din comisiile juridice o vor face mai…votabilă! Din păcate, legea trimisă la Parlament de un guvern (considerat) liberal a fost scrisă atât de strâmb și de periculos, încât nu au putut fi făcute minuni!

Mi-am dorit să o votez mai ales pentru a nu le mai lăsa lui Iohannis și 'Guvernului Meu' prilejul să-i mintă pe români și să folosească drept scuză pentru incompetența lor manipularea preferată cum că Parlamentul e cel care stă în calea luptei cu virusul. Dar nu am putut! Nu am putut să accept să ne întoarcem înapoi cu mai mult de 30 de ani. Nu am putut accepta că tot poporul român este considerat apriori unul de inconștienți a cărui preocupare principală este răspândirea virusului în comunitate.

Mi-am dorit să o votez gândindu-mă că astfel se va îmbunătăți cadrul legislativ pentru o luptă eficientă cu noul coronavirus, dar nu pot să-mi dau votul știind că prin votul meu orice funcționar sau politruc PNL-ist ar putea dispune de libertatea și de drepturile noastre. Am văzut eforturile colegilor mei de la Comisia Juridică din Senat de a reformula pasajele nefericite din lege, dar internarea cu forța, chiar și doar pentru 5 minute nu pentru 48 de ore cum este în lege, este tot un fel de arest preventiv. Și ajungem din nou la democrația cu jumătate de normă pe care guvernul Orban-Iohannis vrea să ne-o impună!", a scris Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE.

Tăriceanu: "Legea este total inaplicabilă!"

"Ca să nu mai spunem că legea este total inaplicabilă! Ce o să facă guvernul? O să pună la fiecare spital o echipă de mascați care să țină pacienții cu forța în pat? Îi transformăm pe doctori în luptători de sumo care se luptă cu pacienții pentru a-i imobiliza? Vă gândiți la scenele absolut sfâșietoare pe care le vom vedea? Vă gândiți la drama românilor care vor fi ținuți cu forța în spital?

Da, mă îngrijorează criza de sănătate, dar soluția nu este să umble la libertățile noastre, pentru că oricum ni le-au călcat în picioare pe timpul stării de urgență, ci să lucreze la prevenția răspândirii virusului. Să aducă măștile pe care legea îi obligă să le dea familiilor vulnerabile, să schimbe campania de comunicare în care au băgat sute de milioane de lei în una care să conteze pentru români! Și mai ales să înceapă să respecte ei primii legile pe care le dau!

Da, trebuie să fim îngrijorați de răspândirea coronavirusului, dar la fel de îngrijorați trebuie să fim că suntem gata să ne cedăm libertatea în mâinile unor guvernanți inconștienți care își vor bate joc de ea. Așa cum deja au mai făcut-o!", transmite Călin Popescu Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel