Lege bicicliști. Ultimele prevederi
Conform ultimului act normativ, bicicliștii nu vor fi obligați să poarte cască. Totodată, șoferii care vor să depășească un biciclist trebuie să păstreze o distanță de minimum 1.5 metri.
Distanța laterală recomandată la depăşirea unei biciclete va fi de minimum 1,5 m, în loc de o „distanţă laterală suficientă", cum era până acum, potrivit unei hotărâri de guvern adoptate la finalul săptămânii trecute şi care a modificat si completat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Actul normativ prevede şi anumite obligaţii pentru conducătorii de biciclete.
„De asemenea, actul normativ se referă şi la o serie de obligaţii stabilite de Regulament pentru conducătorii de biciclete şi care au fost aduse în acord cu realităţile tehnice/ tehnologice actuale. Astfel, de exemplu, echiparea bicicletei trebuie să se facă cu elemente sau dispozitive care să asigure vizibilitatea acesteia în trafic, în special pe timp de noapte şi să nu se limiteze doar la cele de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor;
Bicicliştii nu vor fi obligaţi să poarte cască de protecţie când circulă pe drumurile publice, potrivit unei hotărâri de guvern adoptate la finalul săptămânii trecute şi care a modificat şi completat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Iniţial, în proiectul de hotărâre, exista propunerea ca bicicliştii să fie obligaţi să poarte cască, dar a fost scoasă, după discuţiile cu organizaţiile de biciclişti.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News