Data publicării:

Lege adoptată pe 9 iunie. ÎCCJ a decis sesizarea CCR

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
CCR
CCR

ÎCCJ a decis sesizarea CCR pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursbile europene, adoptată de Camera Deputaţilor în ședința din 9 iunie.

Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, Secţiile Unite stabilind că există atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă.

Astfel, Secţiile Unite au reţinut că se impune a se examina de către Curtea Constituţionale dacă au fost încălcate încalcă prevederile art. 73 alin. (3) lit. l) şi art. 75 alin. (1), ale art. 1 alin. (5), ale art. 134 alin. (4), precum şi prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie.

„S-a reținut, în esență, că, prin prevederile art.58 din proiectul de lege menționat, se aduc modificări statutului judecătorilor, în ceea ce privește regimul disciplinar aplicabil acestora, în condițiile în care Parlamentul României nu a adoptat respectiva lege după normele constituționale aplicabile legilor organice și s-a încălcat ordinea de sesizare a celor două Camere, întrucât prima cameră sesizată a fost Senatul, iar nu Camera Deputaților. De asemenea, legea a fost adoptată fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii și s-a încălcat caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, stipulat art.147 alin.(4) din Constituția României”, potrivit unui comunicat al instanței supreme.

Conform sursei citate, sub aspect intrinsec, dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene (PL–x nr. 354/2020) contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul exigențelor privind claritatea, precizia şi previzibilitatea legii și sunt de natură să afecteze dreptul de proprietate privată prevăzut de art. 44 alin. (1) din Constituție, restrângerea exerciţiului unui drept constituțional putând fi realizată doar în condiţiile art. 53 din Constituție.

„În examinarea acestor dispoziții, Secțiile Unite au avut în vedere atât jurisprudența Curții Constituționale (în special Decizia nr.12/2020 și Decizia nr.147/2019), cât și jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Sporrong şi Lonnroth c. Suediei)”, potrivit ICCJ.

Decizia pronunțată de Secțiile Unite este publicată in extenso pe pagina de Internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție, notează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel