Legătura dintre Mircea Sandu şi Băsescu
EvZ: Marcel Puşcaş: “Mircea Sandu semnează de 20 de ani file de cec false” “Laţul se strânge pe zi ce trece pentru Mircea Sandu, preşedintele FRF, şi pentru cei lalţi din clica lui. Vizitele la DNA, numărul dosarelor şi amănuntele incriminatoare la adresa “Naşului” se înmulţesc precum ciupercile după ploaie”. În aceste zile tulburi cei doi preşedinţi importanţi din România, cel de la fotbal şi cel de la Cotroceni îşi simt adversarii tot mai aproape. Partea prostă este că amândoi sunt învătaţi cu apele tulburi ale puterii şi tot ce se întâmplă acum e doar un foc de paie.
România Liberă: Analiză. La baza demersului lui Ponta şi Antonescu stă liderul PC, care a pregătit de mult terenul. Totuşi de ce declanşează USL procedura abia acum? Suspendarea lui Băsescu, planul lui Voiculescu ”Dincolo de propriile dosare, a căror frecvenţă de judecată îi face pe unii să spună că au ajuns să aibă jumătate de normă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt dosarele celor de la putere la care membrii opoziţiei privesc cu mare atenţie”.
Adevărul: Morişca imorală a lui Mircea Sandu: 400.000 de euro îl culpabilizează pe şeful FRF “Împrumutul soţiei lui Mircea Sandu către Jean Pădureanu, de 400.000 de euro, îl poate culpabiliza pe preşedintele FRF în orice situaţie. La 18 septembrie 2009, generoasa doamnă Elisabeta Sandu, soţia distinsului Mircea Sandu, onor preşedinte al FRF, îl împrumuta pe vechiul său prieten, venerabilul Jean Pădureanu, cu 400.000 de euro”.
Gândul: Alegerea publicitarilor: cea mai proastă reclamă a tuturor românilor ”Când sunt întrebaţi care este cea mai proastă reclamă difuzată astăzi la televiziunile din România, specialiştii care lucrează în publicitate dau invariabil acelaşi răspuns. Trei publicitari de la tot atâtea agenţii în domeniu au explicat de ce reclama la «farmacia inimii Catena» este «arogantă» şi «face rău»”.
DeCe News. Lista lui Daniel Morar. Ce primari urmează după Apostu: Există o listă a primarilor care vor fi arestați preventiv, la fel ca Sorin Apostu? Coroborând informații obținute de la surse DeCeNews din arcul guvernamental cu datele despre dosarele existente în lucru, la diferite niveluri, se poate alcătui lista primarilor care vor ajunge la DNA, în viitorul apropiat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News