Lazio - FCSB. MM Stoica, contrazis de un oficial italian: Mi se pare exagerat
Oficialii grupării romane nu sunt de acord cu cei care susțin că joi seară se vor afla 10.000 de fani români, principalul vizat fiind MM Stoica, directorul sportiv al vicecampioanei.
Marco Canigiani, managerul de marketing de la Lazio, a spus că de fapt bucureștenii se vor baza, eventual, pe maximum 5.000 de simpatizanți. În plus, Canigiani a mai precizat că roș-albaștrilor li s-au rezervat, în mod oficial, doar 3.000 de bilete.
"Clubul oaspete are 3.000 de bilete rezervate. Sunt mulți români în Italia care vor fi prezenți în alte sectoare, dar cel mult putem vorbi că vor fi 4.000-5.000 de români la meci. Să spui că vei avea 10.000 de români, mi se pare exagerat!", a precizat Canigiani, potrivit Digi Sport.
[citeste si]
Același manager de marketing al lui Lazio a mai precizat că până miercuri s-au vândut 20.000 de bilete pentru returul cu trupa lui Nicolae Dică.
Pe "Stadio Olimpico", roș-albaștrii vor beneficia de o galerie numeroasă, pentru că sunt foarte mulți români în zonă. MM Stoica, directorul sportiv al bucureștenilor, a confirmat acest lucru, într-o intervenție telefonică la Digi Sport, dar și înaintea decolării spre Roma.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News