Lăzăroiu: Îi cer scuze Mihaelei Bîrzilă, dar nu-mi dau demisia
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
sebastian lazaroiu dc
sebastian lazaroiu dc

Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu spune că imaginea cu o moderatoare a Antenei 3 după gratii, postată, vineri, pe Facebook, l-a pus pe Traian Băsescu într-o situație delicată. Lăzăroiu îi cere scuze jurnalistei Mihaela Bîrzilă, dar precizează că nu-și prezintă demisia la cererea presei.

”A fost o ironie, un pamflet, cum le place celor de la Antena3 să își mascheze atacurile injurioase. Facebook-ul e un mediu de comunicare mult mai liber decât mediile convenționale. Să nu uităm că Antena3 este acum sub anchetă din cauza unor acuzații de șantaj, nu pentru că ar critica pe cineva. Sunt acuzații grave. La asta se referea ironia. Mesajul era simplu: justiția să nu se lase intimidată de linșajul mediatic de la Antena3”, și-a explicat Lăzăroiu gestul pentru ziare.com.

El mărturisește că a purtat o discuție cu Băsescu la întoarcerea din concediu.

”Mi-a părut rău, pentru că în poză apărea un om care nu avea nicio legătură cu politica de manipulare și minciună a postului, doamna Mihaela Bîrzila, și nici cu acest caz de șantaj documentat de DNA. Regret că am pus-o în situația aceasta și îi cer scuze”, a spus Lăzăroiu.

Consilierul prezidențial recunoaște că l-a pus pe președinte într-o ”situație delicată”. Cu toate astea, deși mulți i-au cerut-o, Lăzăroiu nu pleacă din Administrația Prezidențială. ”Eu nu-mi dau demisia la cererea presei”, a arătat Lăzăroiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel