Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a vorbit, pentru DCNews, despre o întâlnire avută cu una din consilierele președintelui Klaus Iohannis, la propunerea acesteia, în care i-a vorbit despre un decret de demitere a sa de la CCR. Administrația Prezidențială a replicat că pe marginea întâlnirii nu pot fi făcute speculații, doamna consilier fiind în concediu de odihnă, iar întâlnirea a fost pentru înmânarea a doua cărți.
Într-o intervenție la Antena 3, Steluța Cătăniciu a afirmat că ”Ideea unui cadou este ridicolă de-a dreptul, eu cred că este doar un pretext. Ceea ce s-a întâmplat cred că este un caz fără precedent de presiune și intimidare exercitate asupra unui judecător al CCR și se pare că aceste atacuri asupra CCR nu se vor opri aici. Este mai mult decât evident că ele au legătură cu decretul de revocare pe care președintele Klaus Iohannis trebuia să-l emită încă din momentul rămânerii definitive a deciziei CCR prin care dânsul a fost obligat la acest lucru. Legal și constituțional, nu poate fi emis un decret de revocare a dlui judecător Lăzăroiu, însă nu pot să nu constat cât de prompt a acționat președintele, prin consilierul personal al dânsului, pentru că eu nu cred că doamna Simina Tănăsescu a exercitat asemenea presiuni de la sine putere, repet nu pot să nu constat promptitudinea Președinției în a face pe placul unui ONG, comparând cu lipsa de reacție în cazul deciziei CCR, prin care a fost obligat să emită mandat de revocare a doamnei procuror-șef al DNA. Din păcate, se pare că președintele Klaus Iohannis își dorește nu doar Guvernul său, ci și Curtea sa Constituțională, DNA-ul său, de ce nu, și statul său, că tot ne-a informat acum câteva zile că dânsul este statul”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol