Data publicării:

Lavrov, șeful diplomaţiei ruse, vrea la reuniunea ministerială a OSCE de la sfârșitul lunii. Speră "să îmblânzească" sancțiunile din partea UE

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Kremlin.ru
Foto: Kremlin.ru
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut să participe la o reuniune ministerială a OSCE la Skopje.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, vizat de sancţiunile Uniunii Europene, a cerut Macedoniei de Nord să facă posibilă participarea sa la sfârşitul lunii noiembrie la o reuniune ministerială a OSCE care va avea loc la Skopje, a anunţat luni omologul său macedonean, Bujar Osmani, informează Agerpres.

"Am primit în urmă cu câteva zile o scrisoare de la ministrul rus al Afacerilor Externe în care acesta cerea să se facă posibilă prezenţa sa la Skopje", a declarat Bujar Osmani, preşedintele în exerciţiu al OSCE, în timpul unei conferinţe de presă. El a adăugat că această solicitare prezintă totuşi "unele provocări, deoarece spaţiul aerian al Macedoniei de Nord şi al vecinilor este închis pentru zboruri operate de aeronave ale statului rus".

"Acest lucru necesită unele eforturi logistice", a continuat şeful diplomaţiei macedonene. Ţara sa, care nu este membră a Uniunii Europene (UE), s-a alăturat sancţiunilor blocului european împotriva Moscovei adoptate în urma ofensivei ruse în Ucraina lansate în februarie 2022.

Al 30-lea Consiliu Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care reunește cele 57 de țări membri, înființată în 1975 pentru a promova dialogul între Est și Vest, este programat să aibă loc la Skopje în perioada 30 noiembrie și 1 decembrie.

"Conform regulilor, toate statele membre trebuie să fie prezente la această reuniune", a adăugat Osmani, subliniind că prezenţa lui Lavrov va depinde "de deciziile ce vor fi luate în zilele următoare"."Sper că vom reuşi cu toţii să fim prezenţi la Skopje", a spus el.

În 2022, Rusia a exprimat cu fermitate nemulțumirea sa după ce Polonia a refuzat accesul ministrului său de externe, Serghei Lavrov, pe teritoriul său în vederea participării la reuniunea anuală a OSCE, care a avut loc în decembrie la Lodz.
Varşovia a făcut apoi cunoscut faptul că delegaţia rusă nu ar trebui să "includă persoane sancţionate de UE", inclusiv Serghei Lavrov.

Reuniunea anuală ministerială este organul central al OSCE, responsabil cu luarea deciziilor.

În timpul unei vizite efectuate pe 16 octombrie de şeful diplomaţiei macedonene în Ucraina, omologul ucrainean Dmitro Kuleba a declarat că prezenţa Rusiei în cadrul OSCE ameninţă organizaţia cu o "moarte lentă".

La rândul său, Moscova acuză Kievul şi pe aliaţii săi occidentali că vor să "acapareze" OSCE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel