Lavinia Șandru: ”USR a copiat un proiect de lege votat deja în Senat”
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Lavinia Șandru acuză USR că a copiat dintr-un proiect care a ajuns deja la Camera Deputaților texte de lege care au fost depuse la Senat.

USR, printr-un grup de deputați, a depus un proiect de lege privind egalitatea între stat și cetățean în relațiile fiscale, iar una dintre propuneri este ca şi statul să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere contribuabililor pentru întârzierea achitării sumelor datorate, așa cum plătesc cetățenii, spune Lavinia Șandru, coordonator de comunicare PUSL. Dar, această propunere a fost deja făcută de PUSL, care anul trecut a depus un proiect de modificare a Codului de procedură fiscală, care prevede, printre altele, exact același tratament pentru organele fiscale.

Modificările vizează realizarea unui tratament de egalitate în relația stat-cetățean, respectiv organ fiscal/contribuabil, statul, în raport cu cetățenii săi, neputând abuza de poziția sa dominantă. Concret, statul va avea parte de același tratament ca și contribuabilul, în cazul în care nu își achită obligațiile legale sau întârzie în îndeplinirea acestora, cum am anunțat în urmă cu două săptămâni, după ce propunerea noastră a fost adoptată de Senat și a mers la Camera Deputaților. Acum, USR a dat copy-paste și vine cu o propunere identică, ca statul să plătească contribuabililor pentru întârzierea achitării sumelor datorate, aşa cum contribuabilii plătesc statului. Până și formulările folosite de USR sunt „împrumutate” din acest proiect, care va deveni lege în următoarele luni, fiindcă a ajuns deja la Camera Deputaților, în vreme ce legea copy-paste abia a fost depusă de USR la Senat”, a încheiat Lavinia Șandru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel