Data publicării:

Lavinia Șandru amintește cum și-a început Răzvan Dumitrescu emisiunea de la Antena 3. Celebrul mesaj pentru Traian Băsescu

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Lavinia Șandru amintește cum și-a început Răzvan Dumitrescu emisiunea de la Antena 3. Mesaj pentru Trăian Băsescu / Foto: Facebook Traian Băsescu
Lavinia Șandru amintește cum și-a început Răzvan Dumitrescu emisiunea de la Antena 3. Mesaj pentru Trăian Băsescu / Foto: Facebook Traian Băsescu

Jurnalista Lavinia Șandru a vorbit la DC NEWS despre momentul în care Răzvan Dumitrescu și-a început emisiunea de la Antena 3.

Jurnalista Lavinia Șandru și președintele UZPR, Sorin Stanciu, au fost invitații zilei la Interviurile DCnews. Cei doi au vorbit alături de jurnalistul Val Vâlcu despre obiectivitatea jurnaliștilor din presa de la noi, dar și despre momentul în care unii editorialiști sunt criticați pentru opinii lor doar pentru că devin incomozi pentru anumite persoane care nu împărtășesc aceleași idei. În acest context, jurnalista  Lavinia Șandru a reamintit momentul în care Răzvan Dumitrescu și-a început emisiunea de la Antena 3.

"Apropo de calitatea informațiilor, de acuratețea informațiilor, Eminescu, de exemplu, cunoscut ca jurnalist, ca ziarist, nu dădea informații, scria articole de opinie.", a spus jurnalistul Val Vâlcu.

"Da, dar și opinia este o informație.", a intervenit Sorin Stanciu.

"Opinia e a lui, nu poate să fie reală sau greșită. Nu trebuie să verifice o teorie matematică în spate.", a intervenit Val Vâlcu.

Lavinia Șandru, despre cum și-a început Răzvan Dumitrescu emisiunea de la Antena 3

"Și opinia, editorialul cum îi spunem noi, în jurnalism până la urmă reprezintă o privire asupra societății asupra văzută din perspectiva acelui jurnalist. Îmi aduc aminte că a fost la un moment dat o amplă discuție în spațiul public, era președinte pe atunci Traian Băsescu, se lua de toată lumea și de jurnaliștii care veneau cu opiniile lor și nu erau obiectivi și atunci îmi aduc aminte de Răzvan Dumitrescu, care atunci a pornit emisiunea "Subiectiv" de la Antena 3  și cu asta își începea emisiunea: "Domnule președinte, vă transmit de la bun început, este o emisiune subiectivă. Eu sunt om, deci sunt subiectiv"", a spus Lavinia Șandru.

Val Vâlcu: O lege nescrisă

"Deja, cum să zic eu, e o lege nescrisă, în științele sociale nu există obiectivitate, nici în sociologie. Orice cercetător sociologic are o anumită perspectivă, nu e ca și cum ai măsura o piatră. Acea riglă de platină are un metru și se află la Paris într-un borcan. Orice alt metru are dimensiunea respectivă, dar dacă ne gândim la modul în care interacționează un subiect prin simplul fapt că e subiectul unei anchete sociologice se schimbă datele problemei, rezolvatele sunt altele, iar cercetătorii trebuie să recunoască că au o anumită perspectivă, sunt de stânga, de dreapta... Pretinsa obiectivitate era de fapt o manevră de credibilizare.", a mai spus Val Vâlcu.

"Pe atunci președintele Traian Băsescu acuza că nu sunt obiectivi jurnaliștii care nu țineau cu ei. Cei care țineau cu el erau obiectivi, nu? Ei, așa e, așa se întâmplă.", a completat Lavinia Șandru.

"Și Traian Băsescu la acea vreme avea dreptatea lui.", a intervenit Sorin Stanciu.

"Din punctul lui de vedere, da. Din punctul de vedere al celor care nu erau în tabăra domniei sale, lucrurile nu stăteau chiar așa. Adică, na, și noi. ceilalți, ar fi trebuit să putem trăi.", a spus Lavinia Șandru.

"De asta sunt anumiți jurnaliști cărora nu le împărtășim ideile, dar au subiectele lor, publicul lor.", a spus Val Vâlcu.

"Da, dar asta nu înseamnă că nu sunt și ei jurnaliști. Adică da, nu sunt de acord cu tine, dar asta nu înseamnă că nu ai și tu voie la părerea ta. Toți avem dreptul la părerea noastră.", a concluzionat Lavinia Șandru.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel