Data publicării:
Lavinia Pîrva, adevărul despre sarcină: Copilul va veni în viața noastră
Lavina Pîrva a vorbit despre zvonurile legate de o posibilă sarcină, care tot circulă prin presă. Soția lui Ștefan Bănică a spus adevărul, cu sinceritate.
"Îmi doresc la fel cum își dorește fiecare om normal. Nu am stat să mă gândesc la treaba asta. Iar aș fi însărcinată, după alții. Acolo e pur şi simplu o coincidenţă. Ca orice om, ca orice femeie îmi fac periodic analize anuale şi atâta tot (...) Toate vin atunci când trebuie să vină și dacă trebuie să vină.
Am o meserie care îmi place foarte tare, am o familie frumoasă, am prieteni minunați în jurul meu și sunt sănătoasă. Niciodată nu mi-am proiectat nimic și nu mi-am făcut planuri în niciun sens. Orice femeie la un moment dat își dorește un copil, dar eu am spus-o clar, treaba asta vine când e momentul. Cu siguranță că e binevenit, dacă Dumnezeu vrea, copilul va veni în viață noastră.
Noi suntem la fel de fericiți că înainte de a face acest pas. Cred că e o chimie între noi doi, o compatibiitate. Fiecare om în viață întâlnește un om important de la care are multe lucruri de învățat, cu care se întâmplă să facă o familie. Mi-a plăcut mereu să stau lângă oameni de la care am ce învața.
Există o chimie foarte frumoasă între mine și copii. De altfel, am și deschis o școală de dezvoltare artistică pentru copii. Nu pot să îmi dau seama de unde vine, dar vine natural. Relația cu copiii lui Ștefan este extraordinară. S-a întâmplat să mă placă, sunt norocoasă și ne simțim foarte bine împreună", a declarat Lavinia Pîrva, la Anten Stars
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News