Lavinia Pârva, prima apariţie la tv după ce a născut
Data publicării:
Autor: Ana Vasilescu
WhatsApp
Lavinia Pîrva
Lavinia Pîrva
Invitată la o emisiune tv, Lavinia Pârva a vorbit despre modul în care s-a schimbat viaţa ei de când a devenit mămică

Lavinia Pârva trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii ei. 

„Sunt într-o perioadă în care am nevoie de această liniște, dar o am pentru că este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții mele. Este foarte adevărat! Când ies din casă, abia așteptă să mă întorc, pentru că acasă este o minune, este vorba despre băiețelul meu. El mai are foarte puțin și împlinește două luni. Am un mare noroc, am un copil foarte cumințel, este chiar în regulă. M-a ajutat Dumnezeu și am întâlnit un om extraordinar, este vorba despre doamna Lili care a venit la noi de când l-am adus pe Alexandru de la maternitate.

Acum sunt relaxată în ceea ce îl privește pe cel mic. Copilul meu este atât de sănătos pentru că eu am mâncat de toate. Eu am mâncat sănătos pentru că așa am fost întotdeauna, am mâncat tot ce am poftit. Văd că este foarte bine, cel mic este sănătos. Eu am avut o sarcină normală, nu pot să spun că cea mai ușoară, pentru că am luat niște kilograme. Am avut retenție de apă, dar am rezolvat după ce am născut. Nu am stat numai în casă, am fost destul de activă, eu în perioada sarcinii am lansat două piese, a spus Lavinia la emisiunea lui Teo. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel