Mitropolitul Ardealului nu este singurul profesor care a absentat. 'Iubirea milostivă şi mântuitoare' ar fi fost realizată cu ajutorul unor călugări de la un schit de la Muntele Athos, precizează Agerpres. ÎPS Laurenţiu este considerat coordonatorul ştiinţific al lucrării lui Becali.
Mitropolitul Ardealului a trimis de luni un document scris Comisiei de Etică în care îşi prezintă punctul de vedere în legătură cu cartea lui George Becali. Comisia de Etică a ULBS a convocat marţi, de la ora 9,00, patru profesori universitari, care ar fi coordonat ştiinţific lucrări ale unor deţinuţi. Printre cei supuşi atenţiei Comisiei de Etică se numără Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului şi fost decan al Facultăţii de Teologie şi Valentin Petrescu, prodecanul Facultăţii de Inginerie din Sibiu.
[citeste si]
Profesorul universitar doctor inginer Gligor Ciortea, directorul general al Departamentului pentru Învăţământ la Distanţă şi Frecvenţă Redusă, a declarat la ieşirea de la Comisie, că 'nu a scris cartea şi nici nu a coordonat cartea', analizată marţi, la Sibiu. Comisia de Etică a ULBS s-a reunit marţi şi a analizat cazurile a patru profesori universitari: conferenţiar universitar doctor inginer Mirela Stanciu de la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, profesorul universitar doctor inginer Gligor Ciortea, directorul general al Departamentului pentru Învăţământ la Distanţă şi Frecvenţă Redusă, profesorul universitar doctor inginer Valentin Petrescu, de la Facultatea de Inginerie şi profesorul universitar doctor Laurenţiu Streza de la Facultatea de Teologie.
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a solicitat, în urmă cu două săptămâni, Consiliului Naţional al Rectorilor să întreprindă demersurile necesare pentru apărarea integrităţii academice, în contextul documentului făcut public de Ministerul Justiţiei, potrivit căruia o serie de profesori universitari şi conferenţiari au semnat recomandări pentru persoanele aflate în regim de detenţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit