Am lăsat ceva timp a trece spre a încerca să aștern cîteva rînduri fără puternică emoție a momentului. Totuși, nu sînt convins că voi reuși. Despărțirea de Majestatea Să Regele Mihai I, Regele nostru, cum obișnuiam să spun, mă marchează sufletește în continuare și sînt convins că acest sentiment este comun multora.

În acele de decembrie zile traversam mai des decît de obicei strada spre Palat spre a mai fi cîteva clipe alături de Rege.  Nefiresc de tăcut în societatea actuală, șirul acela de oameni care stăruia să nu se mai termine ieșea din clădire, traversa curtea iar apoi se pierdea după colț, din Calea Victoriei pe Știrbei Vodă. Și într-adevăr, locul acela parcă reprezenta o altă dimensiune de ordin calitativ în universul postdecembrist românesc. În zilele acelea s-a învățat, poate, mai multă istorie adevărată decît în ultimii zeci de ani.

Lecția cel puțin la fel de importantă a fost lecția extraordinară de viață pe care Regele ne-a lăsat-o tuturor, cu aceeași firească bunătate că întotdeauna. Alungat dintre noi de străinii de neam (unii cu naționalitate și cetățenie română) a fost de noi alături sub greutățile impuse de regimul ce s- a prelungit mult și părea că nu se mai sfîrșește. Deschisă i-a fost și ușa, deschis i-a fost și sufletul către orice român venit să-i calce pragul casei.

 Cu ani în urmă, aflindu-mă în Elveția cu ocazia prezentării unei lucrări și a unui concert, am traversat țara spre a întîlni pe cel pe care-l ascultam vorbindu-ne de fiece dată la sfîrșit de an la ,,Europa liberă". Cu fireasca să bunăvoință, Regele a acceptat solicitarea mea de a fi primit în audiență și mă așteptase în picioare în curtea vilei; ceasul petrecut atunci, a fost dovadă dragostei necondiționate pe care a împărtășit-o Neamului și fiecăruia dintre noi. Învățasem de la părinți istoria adevărată însă atunci a fost Întîlnirea cu Istoria Neamului.

 Am mai avut bucuria și onoarea, în timp, să-l mai întîlnesc, revenit acasă deja. Mă simțeam ca lîngă un mare Prieten, atîta bunătate și simplitate răzbăteau în preajmă sa. Regele fusese format astfel ca om: credincios Țării prin modelul și moștenirea lăsată de înaintași-și mă refer la mari acte din Istoria neamului, la Independența proclamată la 10 Mai 1877 de Carol I, de Regatul României Mari și de Constituția din 1923 lăsate de Ferdinand Întregitorul (cel care în discursul urmînd jurămîntului de Rege menționa că va fi ,,un bun român")- și credincios față de Dumnezeu, prin modelul mamei Sale, Regina Elena.

 Regalitatea a însemnat și jertfă de șine în folosul celorlalți, și voi închina cîteva rînduri acestui aspect.

  Regina Elisabeta era implicată în multe acțiuni de binefacere și sprijinea cultura, fiind ea însăși om de artă. Patrona 20 de societăți caritabile iar proiectul ,,Vatra Luminoasă", lansat ca idee în 1898 și început în 1908, era nu doar o fundație caritabilă pentru nevăzători, dar avea și o componența economică și una culturală în acest complex. Regina solicita sprijin pentru acest proiect de la case regale din Europa, de la alți sponsori, dar primii care sprijiniseră proiectul fuseseră Regele Carol I, care donează 500.000 lei, Regina care donează jumătate din venitul anual și întreagă rentă primită de la fratele ei. În final, Regele Carol tot din veniturile proprii mai achita încă 650.000 lei.

Abordind aspectul cultural, se știe că Regina Elisabeta găzduia oameni de artă la Castelul Peleș (spre exemplu George Enescu, foarte apropiat Casei Regale își petrecea acolo verile) iar intreagul departament cultural beneficia de un important sprijin.

     Regina Maria, nepoată a reginei Victoria, nu a pregetat să îmbrace uniforma de infirmieră în timpul războiului, îngrijind bolnavii (chiar și pe cei de tifos, riscindu-și viața) și răniții, cîstigindu-și pe deplin meritatul nume de ,,Mamă a răniților". În vederea creării statului unitar român, a militat pentru intrarea României în război de partea Antantei. A depus eforturi pentru relații cît mai bune între România și Anglia; în perioada Conferinței de Pace de la Paris, dar și după încoronarea de la Alba Iulia a desfășurat o campanie puternică și extrem de importantă în Europa și Statele Unite pentru promovarea și acceptarea Regatului României ca stat reîntregit. S-a întîlnit astfel cu mai multe capete încoronate din Europa, cu președintele Statelor Unite, președintele Franței, cu reprezentanți ai mass-media și alți factori de influență-lucruri bine de știut în contextul sărbătoririi Centenarului Unirii.

      Regina Elena a fost cea care a contribuit în mod esențial la educarea și formarea caracterului Regelui Mihai I. Era născută în Atena, că fiică a Regelui Constantin I al Greciei. Foarte credincioasă, a transmis credința puternică și Regelui Mihai, care a recunoscut în multe rînduri faptul că în toate momentele vieții și cu precădere în cele grele sprijinul divin a fost cel care l-a ajutat să reziste. În contextul politic din cel de-al doilea război mondial, nu a pregetat să se opună acțiunilor naziste, salvînd numeroase vieți de evrei ce urmau să fie trimiși în lagăre. Meritele i-au fost recunoscute, numele Reginei Elena fiind menționat că ,,Drept între Popoare" în memorialul ,,Yad Vashem" din Israel, menționat de asemeni în adunarea solemnă de comemorare a Regelui Mihai I a Federației Comunităților Evreiești din România din București, în această lună decembrie 2017.

  În umbra tuturor acestor realizări și preocupări ale înaintașilor săi, Regele Mihai a dat dovadă de curaj și de loialitate față de poporul sau, dînd semnalul de întoarcere a armelor împotrivă trupelor germane și pozitionindu-se alături de aliații tradiționali ai României-fapt care a scurtat, conform specialiștilor, războiul cu circa 6 luni, salvînd astfel multe vieți și destine (atît ale militarilor cît și familiilor) și salvînd în primul rînd Țara de la distrugerea iminentă. Meritele i- au fost recunoscute și de conducătorii țărilor aliate care i-au acordat importante distincții. În urma războiului s-a împotrivit cît i-au îngăduit prerogativele guvernelor sprijinite de sovietici, poporul fiind conștient că Regele reprezenta cu adevărat ultimul bastion împotriva cotropitorilor, fapt demonstrat și de manifestațiile la care se scanda numele sau. Și după ce a fost forțat să abdice și să-și părăsească Țara (că urmare a josniciei și trădării unora) a fost alături de noi, încercînd să ne protejeze. 

Dovadă că lumea nu a uitat, peste timp, stau mărturie mulțimile din capitala Țării în zilele de Sărbătoare a Învierii Domnului la anul 1992 și mulțimile din Țară la plecarea sa la Curtea de Argeș spre a se alătura strămoșilor, cei acoperiți de glorie. Alături pe acest drum i-a fost cu credința Armată Țării căreia i-a fost mareșal și Rege. Mulțimile care îl înconjuraseră cu entuziasm în 1992, după 25 de ani îl omagiau în tăcută durere, preschimbind călătoria ultima cu trenul regal intr-o călătorie a victoriei. De la revenirea acasă, nu a făcut altceva decît ce a făcut întotdeauna: să-și servească poporul; SĂ FIE, așa cum spunea odată Regina Ana.

 Mă uit afară după a treia zi de Crăciun.  Se vede Palatul Regal încă înveștmîntat în flori. Flori ale Recunoștinței și ale Neuitării aduse de cei care am avut onoarea de a fi Regelui nostru contemporani. Iar cei care am avut bucuria și onoarea de a-l întîlni, știm că am fost astfel nițel mai sus sufletește ridicați către Cer. Peste timp, copiii să știe că Neamul nostru Românesc a fost odată binecuvintat cu un mare om și un mare Rege.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News