Laura Vicol, pariu cu Bogdan Chirieac pe Schengen / video
Laura Vicol și Bogdan Chirieac au pus un pariu legat de aderarea României la Spațiul Schengen.
Laura Vicol, șefa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, parlamentară PSD, a fost prezentă, marți, în platoul DCNewsTV. La un moment dat, discuția s-a îndreptat către aderarea României la Spațiul Schengen. Laura Vicol susține că România va intra în Schengen.
Vă redăm, în rândurile următoare, dialogul dintre Laura Vicol și Bogdan Chirieac:
Bogdan Chirieac: Cu toată dragostea, nu intrăm în Schengen și nici nu ne ridică MCV-ul...
Laura Vicol: Ne vedem aici (n.r. la DCNews), în decembrie, dacă intrăm în Schengen?
Bogdan Chirieac: Noi vă așteptăm.
Laura Vicol: Cu prăjituri adică, nu oricum.
Bogdan Chirieac: Aveți un tort din partea redacției. Vi-l dăm și de drag, ca și consolare.
Laura Vicol: Am mai făcut pariuri și cu domnul Badea pe care le-am câștigat.
Bogdan Chirieac: Aș vrea să câștigați și cu mine. L-ați auzit pe Mark Rutte, distinsul premier al Olandei, care a spus că, în principiu, Olanda nu este împotrivă, desigur trebuie purtate discuții când condițiile vor fi îndeplinite de către România. Este formula clasică, diplomatică de a spune nu.
Laura Vicol: Haideți să vedem ce se întâmplă. Eu sunt un om pozitiv. Chiar cred că se vor întâmpla lucruri bune.
Mark Rutte: Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen
Amintim că Mark Rutte a efectuat o vizită la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, judeţul Braşov, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Nicolae Ciucă. „România a făcut foarte mulţi paşi în direcţia bună în ultimii ani. În acelaşi timp, zicem noi că poate fi vorba de aderarea la Schengen când toate condiţiile sunt îndeplinite. Avem şi un mecanism de monitorizare, avem şi Mecanism de Cooperare şi Verificare. Paşii următori vor veni, trebuie să vedem ce urmează în această procedură şi, după aceea, o să vorbim mai departe, dar Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen”, a afirmat premierul, potrivit traducerii oficiale.
„Olanda nu se opune aderării României la Schengen, dar trebuie să o facem într-o manieră transparentă şi corectă, de aceea am menţionat MCV, trebuie să avem suficienţi paşi pozitivi şi trebuie să avem un stat de drept structural mai bun. Au fost făcuţi foarte mulţi paşi. Ceea ce trebuie stabilit acum, în cadrul MCV despre corupţie, despre crimă organizată”, a detaliat Mark Rutte.
Parlamentarii europeni se reunesc, marți, la Strasbourg, pentru un vot referitor la extinderea spațiului Schengen, dar și pentru o dezbatere privind buna funcționare a acestuia. Eurodeputații vor evalua normele privind controalele temporare la frontieră în spațiul Schengen și vor adopta o rezoluție referitoare la aderarea Bulgariei și a României, conform unui comunicat al Parlamentului European.
Un vot decisiv ar urma să fie dat pe data de 8 decembrie în Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI).
Interviu cu Laura Vicol la DCNewsTV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News