Vicol îl taxează pe Buhnici: Bărbații cu pretenții, nu crescuți în grotă, nu trimit femeile la sală ca să aibă ce vedea ei
Autor: Elena Didila | Publicat pe: 20 iul 2022, 15:51
WhatsApp
Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, social-democrata Laura Vicol, a reacționat după declarațiile vlogerului George Buhnici făcute la adresa femeilor.

”Mă gândeam că România anului 2022 este totuși o țară în care bărbații așa-zis cu pretenții, nu crescuți în grotă, nu trimit femeile la sală ca să aibă ce vedea ei pe plajă. Iar după aceea, pentru a duce oroarea până la capăt, să mai pretindă și că dau sfaturi medicale.

Mă gândeam degeaba....Mai este mult până departe.

Ce s-a întâmplat acum nu este un fenomen izolat. În prea multe domenii, iar politica nu face excepție, există tot felul de ”bărbați”, dar, trist, și ”doamne”, cărora le place să își dea cu presupusul.

Și mă opresc aici...”, a scris pe pagina sa de socializare președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, social-democrata Laura Vicol.

”Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.  Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”, a declarat George Buhnici într-un interviu pentru o televiziune.

Citește și: 

De la Buhnici la realitate. De ce mergem, cu adevărat, la mare. Nu, nu e ca să vedem piele

"Venim la mare ca să vedem piele", "Dacă vii la mare și sigur vrei să ne împrietenim", şi să vedem sâni şi fese. Mă rog, Buhnici a zis-o mai pe româneşte! DECLARAŢIILE COMPLETE AICI

Şi nu am putut să nu mă gândesc că, de fapt, motivele pentru care venim la mare sunt altele. Pentru că dacă vrei să vezi piele, te poţi duce la orice piscină, nu e nevoie să stai la coadă pe autostrada Soarelui sau să fierbi în unul dintre trenurile spre litoral. Nu e nevoie să plăteşti bilete la suprapreţ sau să alimentezi la benzinării de parcă ai cumpăra produse de lux. 

Haideţi să nu ne mai învârtim pe după deget. Nu se duce nimeni la mare să îşi etaleze pătrăţelele, tenul perfect întins şi epilat sau muşchii. Mergem acolo pentru că vrem să ne relaxăm. Să stăm pe şezlong, să lâncezim, să citim o carte sau să completăm o integramă, să purtăm cât mai puţine haine fără a ne fi jenă, să bem bere făcând nimic, să tragem de nişte hamsii şi să mimăm sportul prin bălăceală. Pentru că da, ce facem la mare nu se cheamă înot, nici pe departe! 

Altfel, nu merge nimeni la mare să îşi facă prieteni noi! Nu se gândeşte nimeni la asta când pleacă de acasă. Se poate întâmpla, evident. Sunt cazuri în care s-au format cupluri pe litoral, cupluri care ulterior s-au transformat în familii. Sau s-au legat prietenii pe viaţă într-o noapte la cort. Dar sunt excepţiile care confirmă regula. 

Pentru că, dincolo de aspectele astea, nu e nimic să te cheme la mare. Statul la soare merge una sau două zile, mersul la petreceri merge o noapte sau două. După asta, pielea se înroşeşte, ustură, iar oboseala ne răpune pe cei mai mulţi. Cel puţin pe noi, ăştia care ne trezim dimineaţa să mergem la muncă. Cât încă eşti elev, student, şi eşti obişnuit cu nopţile pierdute şi zilele trecute pe bază de cafea parcă mai merge. 

Există, cumva, mai multe aspecte care să te gonească de la mare decât să te cheme. Preţurile ridicate la mâncare, băutură, cazare, mizerie, parcări insuficiente şi mult prea costisitoare, şezlonguri de 100 lei şi locuri pe cearceaf la 200 lei, iar lista poate continua. Au vorbit alţii despre bătaia de joc de pe litoral, nu o mai fac şi eu! 

Pare, aşadar, că e mare diferenţă între realitate şi ce spune Buhnici. 

Cine vrea să facă mişcare, merge la munte, indiferent de sezon. Că acolo nu se stă pe şezlong şi pe plajă. Cărările, traseele, peisajele, parcă te strigă să te ridici, să îţi iei bocancii şi să le bătătoreşti. Responsabil, aş adăuga! La munte nu se duce nimeni să vadă piele. Dar se pot lega mai multe prietenii decât pe plajă! 

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?