Data actualizării:
Data publicării:

Laura Vicol, achitată definitiv într-un dosar DNA

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Avocata Laura Vicol a fost achitată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru favorizarea făptuitorului, complicitate la exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Alegeri prezidentiale 2024

În acelaşi dosar, Niculae Learciu a fost obligat să plătească o amendă penală de 7.200 lei. Iniţial, la instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, Laura Vicol a fost sancţionată cu avertisment.

DNA susţinea că avocata Laura Vicol (fostă Voicu), deşi cunoştea că Niculae Learciu nu deţine calitatea de avocat, l-a ajutat să exercite fără drept această profesie, prin aceea că i-a pus la dispoziţie împuterniciri avocaţiale care atestau calitatea sa şi care i-au permis să îndeplinească unele sarcini şi activităţi specifice acestei profesii, şi anume să participe, fără drept, la acte de urmărire penală în dosare aflate în instrumentarea DIICOT sau DNA.

"În martie 2015, Laura Voicu, apărător ales al inculpatei Georgia Ioana Deaconu, la data faptelor aflată în arest preventiv (...), cunoscând faptul că Learciu nu deţine calitatea de avocat, fiind înscris în aşa numitul 'Barou constituţional', l-a desemnat să participe la activităţi de urmărire penală ce urmau a se desfăşura la sediul DNA în dosarul menţionat, precum şi, în repetate rânduri, în alte cauze aflate pe rolul DNA. În acest mod, cu referire la dosarul 189/P/2012, prin faptul că l-a trimis la sediul DNA pe Niculae Learciu, pentru a acorda asistenţă juridică unei inculpate aflate în stare de arest preventiv, a cărei apărare este obligatorie potrivit legii, Laura Vicol a provocat, în mod conştient, o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei", susţineau procurorii.

Desfăşurarea urmăririi penale

DNA preciza că aceasta a creat condiţiile ca desfăşurarea urmăririi penale să fie îngreunată prin imposibilitatea folosirii unor probe, despre care s-ar fi putut susţine că au fost obţinute nelegal, riscând chiar declararea nulităţii fazei de urmărire penală în întregul ei, din cauza nerespectării dreptului la apărare, împrejurare care ar fi putut fi constatată ori invocată, conform dispoziţiilor Codului de procedură penală.

"De asemenea, pentru a-i facilita lui Learciu accesul în arestul DGPMB cu eludarea dispoziţiilor legale care reglementează regimul vizitelor la care au dreptul persoanele private de libertate, Laura Vicol a emis şi înmânat coinculpatului, spre a le folosi, un număr de 33 de împuterniciri avocaţiale, în care a menţionat, în mod neadevărat, că acesta ar deţine calitatea de avocat al unei anumite persoane. Persoana respectivă, aflată în stare de arestat preventiv, era o prietenă de familie a lui Learciu. Astfel, persoana respectivă a beneficiat, fără drept, de acces nelimitat, din punct de vedere al numărului prezenţelor, în spaţiul respectiv, în condiţii speciale şi nerestrictive", menţiona DNA.

Anchetatorii au reţinut că, în realitate, prezenţa lui Niculae Learciu în arestul DGPMB răspundea unor interese personale ale persoanei private de libertate şi nu ţinea de acordarea asistenţei juridice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel