Laura Cosoi dezvăluie adevăratul motiv al despărțirii de Smiley
Chiar dacă Smiley și Laura Cosoi și-au spus adio în vara anului 2012, vorbele cu privire la despărțirea celor doi nu au încetat să dispară. Astăzi, Laura mărturisește care sunt adevăratele motive pentru care relația celor doi s-a încheiat.
"N-ai cum să fii în umbra unui om în momentul în care amândoi pornesc la fel. Dacă aş fi început relaţia cu el acum, erau cu totul alte poveşti. Când am început noi relaţia, eu eram actriţă, dansam, iar el era un cântăreţ din trupa Simplu, să nu uităm asta. Nu era Smiley de azi. Eram doi tineri care au început o relaţie.
Nu cred că era niciunul mai îndrăgit decât celălalt. Repet, nu era situaţia de acum. Treptat, el a devenit foarte îndrăgit şi merită asta. În momentul în care ne-am despărţit, am simţit că m-am deblocat, asta e un cuvânt pe care îl folosesc foarte des când mă raportez la noi, am simţit că mi s-a luat un văl de pe faţă, au început să funcţioneze lucrurile pentru mine aşa cum îmi doream, întru totul. Eu, când mă uit în anumite poze din perioadă aceea, nici nu mă recunosc. Nu am simţit că sunt în umbra lui nicio secundă, dar am simţit că m-am deblocat după ce ne-am despărţit", a povestit Laura Cosoi într-un interviu acordat revistei Tango.
Între timp, actrița s-a căsătorit cu omul de afaceri, Cosmin Curticăpean, iar Smiley nu s-a afișat în mod oficial cu nicio iubită.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News