Data publicării:
Laura Chiriac: Îi sfătuiesc să-i concedieze pe cei care angajează astfel de consilieri. Nu arată curaj, bărbăție sau asumare / video
Laura Chiriac a spus că nu-i plac emisiunile „purgatoriu”, explicând ce înseamnă acest lucru în cadrul unui interviu acordat DCNews.
„Am fost curioasă să văd cum reacționează invitații mei, dincolo de chimia care trebuie să se stabilească între un intervievator și un interlocutor. Am fost prudentă, încercând să asimilez ceea ce nu mi-a plăcut mie să văd în această perioadă. Nu-mi plac emisiunile purgatoriu, adică emisiunile în care interlocutării sunt executați cu întrebări da sau nu, sunt duși în zone personale din viețile lor”, a spus Laura Chiriac în cadrul unui interviu acordat DCNews.
„Eu îi sfătuiesc pe cei care angajează consilieri care îi trimit la astfel de emisiuni să-i concedieze. În final, toate aceste chestiuni nu arată nici curaj, nici bărbăție, nici asumare”, a subliniat Laura Chiriac.
În prezent, ziarista realizează o emisiune la B1 TV.
Laura Chiriac, interviul zilei la DC News
Prezentă în studiourile DC News TV, Laura Chiriac a fost întrebată și dacă își mai amintește cum a decurs primul breaking news.
„Murise Benazir Bhutto, a cărei figură mi-o aminteam din jurnalele de dinainte de 1989. (...) Eram în emisie la Realitatea, cu un producător tânăr, un copil, care ulterior s-a dovedit dornic să învețe meserie și s-a transformat într-un producător foarte bun. Mi-a zis în cască că a murit Menamir Mino (n.r. - pronunție greșită a numelor Benazir Bhutto)”, a Laura Chiriac, amintindu-și amuzată de primul ei breaking news.
„Am intrat cât am putut de repede pe site-urile pe care le aveam atunci la dispoziție. Am un prieten foarte bun care lucrează la agenția France Press, la sediul central de la Paris. I-am dat un mesaj pe Yahoo Messenger lui Călin Neacșu care mi-a confirmat informația și mi-a livrat în timp real toate datele și backgroundul de care aveam nevoie”, a povestit Laura Chiriac.
„Am ținut un breaking news de aproape jumătate de oră. După ce am ieșit și am coborât de pe scaunul pupitrului de știri și am coborânt în redacția de la Realitatea, colegii se uitau și nu înțelegeau cum a fost posibil să țin singură acel breaking news, pe care recunosc că nu-l ținusem singură, ci cu ajutorul colegilor care lucrau la agenția internațională”, a conchis jurnalista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News