Imaginile au fost surprinse de ziariștii cancan.ro, care susțin că Laura Chiriac și Sergiu Diacomatu s-au întâlnit la un hotel din nordul Capitalei. Momentul sărutul a fost surprins în parcarea hotelului.
”Laura Chiriac n-a schiţat niciun gest de opoziţie deşi era evident că fusese luată uşor prin surprindere de "curajul" domnului. Instinctiv, ne-am gândit la pontul pe care-l primisem cu trei zile înainte pe adresa redacţiei. Caravasăzică, el era amantul, iar identitatea i-am aflat-o imediat: Sergiu Diacomatu (căsătorit şi el!), fost vicepreşedinte la ANRP, un personaj despre care scris pe larg în ultimii doi ani”, notează sursa menționată.
În faţa procurorilor DNA, Dorin Cocoş l-a indicat pe Diacomatu ca fiind omul căruia i-a plătit 400.000 de euro, "la pungă", ca să-l ajute în patru dosare de la Restituirea Proprietăţilor. Mai mult, Elena Udrea l-a caracterizat (culmea, chiar într-un interviu acordat în ianuarie 2015... Laurei Chiriac!) pe Sergiu Diacomatu ca fiind un mafiot care făcea o groază de ilegalităţi la ANRP. Beneficia însă – destănuia Udrea – de protecţia mai multor figuri importante din PDL şi PMP (printre care şi Teodor Baconschi sau Cristache Rădulescu), întrucât le împărţea bani acestora. "Nu eu l-am adus în PMP. Eu l-am găsit acolo şi cred că amândoi ne-am şocat, eu ştiind despre cine e vorba, el la rândul lui ştiind că din cauza sesizărilor pe care eu le-am făcut la partid a fost retras de la ANRP!", îi declara Udrea jurnalistei de atunci Laura Chiriac. De altfel, la sfârşitul anului trecut, Diacomatu (cel pentru care candidata –vedetă TV îşi riscă azi căsnicia) a şi fost reţinut de DNA într-unul dintre dosarele despăgubirilor ANRP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Bisericile din Occident, tot mai goale. Preot: Decât să judecăm, am putea lua aminte
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii