O scriitoare, un fotograf şi un căţel vor pleca într-o aventură mai puţin obişnuită în zilele noastre.

Laura, Andrei şi Tic vor locui într-o rulotă cu care vor străbate România şi nu numai!

Despre libertate şi o casă pe roți, despre fericirea de-a pleca la drum, despre un cuvânt tatuat pe piele şi despre curajul de a-ţi urma visele, puteţi citi în interviul ce urmează:

 

Ştiu că ţi-ai dat demisia şi te-ai dus în Islanda. Ai fost bonă de căţei în Germania. Ai revenit în ţară, unde, timp de o lună, ai străbătut România pe o bicicletă tandem, alături de prietenul şi căţelul tău. Între timp, ai aşternut pe paginile a trei cărţi gânduri şi trăiri care i-au inspirat pe cei care te citesc. Ce ar trebui să mai ştim despre tine?

Iubesc cireșele, îmi rod unghiile, nu știu să gătesc, nu-mi plac papucii, umblu desculță ori de câte or pot, și vara asta ne-am cumpărat rulotă fără să avem încă voie s-o conducem. Am început interviul cu o întrebare foarte grea.

Porneşti, alături de prietenul tău, Andrei, şi căţelul Tic, într-o nouă aventură: veţi străbate România într-o rulotă. O aventură mai puţin obişnuită în zilele noastre. Cum a luat naştere ideea?

Cred că cel mai bun răspuns ar fi un fragment din finalul celui de-al treilea volum din Domnul Tic: „Era dimineaţă. S-au cuibărit pe canapeaua din balcon, ca doi porumbei. În stradă, o lume grăbită furnica încoace şi-ncolo. Aburii din ceştile lor de cafea perdeluiau zarea, încălzind parcă apa limpede a cerului. Acolo sus, în înalt, păsări mici, cât două dungi de creion, vâsleau cu aripi neobosite, căutând răspunsul la întrebarea: 'Încotro?' Nu ştiau ele, zburătoarele, că aceeaşi întrebare şi o puneau şi ei doi. De câteva dimineţi fierbeau la foc mic acelaşi vis. Încotro? Iar răspunsul prindea formă între ei, se rotea, se deşira şi se rostogolea apoi rotunjit. Sub piele, sângele le clocotea. Încotro? Şi căţelul ofta, împăturindu şi mai bine lăbuţele sub el. Călătoria lor de o lună, cu tandemul, prin România, le lăsa în urmă un dor tainic, fumegând. Le lipsea drumul. Le lipsea limba română. Le lipsea călătoria lor. Le lipseau oamenii pe care i-au întâlnit şi prieteniile pe care le-au legat."

O casă pe roţi este, poate, sinonimă cu libertatea. De unde ai luat curajul pentru o astfel de decizie?

A fost simplu. Când nu-ți găsești astâmpărul, când n-ai datorii la bancă, ești sănătos și nimic nu te poate opri, de ce să nu locuiești într-o casă pe roți? Sunt flămândă de libertate. Cred că e cel mai scump lucru din lume în vremurile astea.

Ce ai simţit în momentul în care ai cumpărat rulota, fiind astfel cu un pas mai aproape de încă un vis. De asemenea, povesteşte-ne cum a decurs procesul de achiziţionare al rulotei? Aţi întâmpinat dificultăţi?

Clocoteam de bucurie! Am cumpărat rulota din banii pe care i-am pus deoparte încă din liceu. Mi-o doream mult. Și mi-a fost teamă că nu vom cumpăra o mașină bună, că poate vom avea probeme cu actele, că poate nu vom lua cea mai bună decizie. Prima rulotă care ne-a plăcut a fost una din Pașcani. Experiența a fost un pic traumatizantă cu vânzătorul, mașina fiind înmatriculată pe Bulgaria, el voia să ne convingă să facem mișmașuri cu actele și s-o luăm cu o factură falsă. Pentru că n-am fost de acord, ne-a închis telefonul în nas și ne-a înjurat. Însă bine că acum aveam un pic de cunoștințe despre mașini, despre rulote, despre acte. Am învățat multe.

Și bine că n-a fost să fie cu cea din Pașcani, că uite ce frumos s-a întâmplat cu cea de la Cluj. Pe Olx am găsit-o. Ne-am făcut planul, ne-am suit într-o mașină de pe Blablacar și-am mers s-o vedem. Era perfectă! Și ne încadram în buget. E frumoasă, trainică, are de toate și tot ce nu merge poate fi reparat, ceea ce e important.

Am cumpărat-o de la niște oameni faini de tot, doi clujeni. Codre și Dana sunt un cuplu care umblă teleleu cu camper-ul de mulți ani. Sunt frumoși și neliniștiți, buni ca pâinea caldă. După ce-am făcut actele și am plătit-o, ne-au plimbat prin oraș, ne-au ajutat cu programarea pentru înmatriculare, ne-au echipat de drum cu sandvișuri, borcane de zacuscă, prelată pentru ploaie, suport de biciclete, oale, farfurii și pahare din plastic, pliculețe de ceai și alte minunății. Din cei care ne-au vândut mașina s-au transformat în doi părinți grijulii, care știau multe despre fericirea de-a pleca la drum. Am simțit bucuria lor, ne-au împachetat-o cu toate cele trebuincioase pe care ni le-au dăruit. Am pus-o bine într-un dulăpior, să mai mușcăm din ea din când în când. Suntem norocoși și recunoscători. Am plecat de la ei cu o casă pe roți, multe planuri și-o prietenie.

Cât timp veţi locui în rulotă?

Nu știm. Cât timp vom fi fericiți cu stilul acesta de viață nomad.

Care au fost reacţiile celor din jur când au aflat despre decizia voastră?

Părinții mei au învățat că eu cam fac lucrurile după cum mă taie capul. Știu că au emoții pentru mine, dar mai știu și că au încredere în mine. M-au încurajat, m-au ajutat, m-au sfătuit. Familia lui Andrei la fel. Iar prietenii s-au entuziasmat de parcă le spuneam că vom locui cu toții în rulotă. Tuturor li s-a părut o idee bună. Rămâne doar s-o trăim.

Cum crezi că se va descurca Tic, căţelul vostru, cu acest nou mod de viaţă?

Tic e un plimbăreț. De când am cumpărat-o, numai pe banchete stă, privește lumea de la geam. Când suntem în mișcare, e fascinat de tot ce vede. El se simte acasă oriunde suntem noi. Fie pe tandem, în cort, pe marginea drumului, în Germania, la bunica sau în rulotă. Vom petrece mult mai mult timp în natură, îți dai seama că ăsta e visul oricărui câine!

 

Tic. Foto Facebook / Laura Baban („Sper să fii fericit în rulotă, cârlionț drag! Gata cu viața între patru pereți, cartierul nostru va fi drumul”, scria Laura pe Facebook.)

 

Ce oraşe veţi vizita? Plănuiţi să treceţi graniţele României?

Vom merge peste tot. PESTE TOT! Vara asta plănuim să străbatem diagonalele României, cu o mică fugă în Germania, de unde trebuie să ne luăm ultimele lucruri ca să le aducem acasă. Iarna am vrea să fugim, ca și păsările, în țările calde. Dar mai e până atunci.

Povesteşte-ne puţin despre motto-ul vostru „Hai!".

E cel mai frumos cuvânt. Pentru că ai nevoie să fii doi ca să spui „Hai". Hai să plecăm, hai să ne îmbrățișăm, hai să vorbim, hai să ne împăcăm, hai să mă ajuți, hai să ne uităm la un film, hai să facem dragoste, hai să ne jucăm. „Hai" este o chemare atât de frumoasă. E și cuvântul preferat al lui Tic. Noi ni l-am tatuat pe piele, amândoi.

Când veţi pleca la drum?

Imediat ce luăm examenul de condus! Joia asta, pe 22 iunie, avem de dat orașul. Dacă luăm carnetele, vineri dimineață mergem să ne luăm dovada, apoi purcedem. Direcția Iași, la bunica.

Sărind în viitor, cum crezi că va arăta o zi din viaţa ta?

Foarte diferită de celelalte. Asta îmi doresc. Să fim mereu în mișcare, să ne bem cafeaua în alt loc, să colindăm cu bicicletele pe dealuri și munți, să găsim noi și noi peisaje pentru ferestrele noastre, să lucrăm pe laptopuri în iarba verde, cu Tic alături, săpând o groapă ori lipăind într-un râu.

„Casa pe roţi" va inspira o nouă carte?

Nu știu. Dar îmi doresc. Oricum, eu sunt un scriitor care întâi trăiește, apoi scrie. Acum e timpul să trăim.

 

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News